În primul rând, pentru că sunt un adept al relativismului (aş zice chiar: al relativismului absolut), e normal să-mi pun întrebarea: există valori, principii, sfaturi etc. pe care e bine – sau chiar obigatoriu – să le transmiţi copilului tău? Răspunsul este afirmativ, iar lista e destul de lungă: respectul faţă de viaţă (a lui şi a oricui altcuiva, inclusiv alte vieţuitoare decât omul), iubirea de semeni, importanţa comunicării, ideea că libertatea este îngrădită de libertatea altora, principiul aspiraţiei (trebuie să aspiri la ceva) etc., alături de o mulţime de sfaturi practice vizând sănătatea, igiena, uşurarea vieţii de zi cu zi, dar şi anticiparea unor situaţii-limită.

Toate acestea (lista e mai lungă) sunt valabile indiferent de timp şi de spaţiu: în coloniile franceze ale secolului al XVIII-lea ori în Manhattanul mileniului trei.

OK. Dar ce înseamnă „e bine” şi ce înseamnă „obligatoriu”? Cu prima sintagmă e mai simplu: consideri tu că e bine şi acţionezi în consecinţă, prin varii mijloace, cu sau fără rezultate. Dar “obligatoriu” implică trei aspecte de discutat:

a. Faptul că, fără lucrul respectiv, viaţa copilului tău va fi afectată. Cineva spunea: „Dacă nu l-ai citit pe Dostoievski în adolescenţă s-ar putea să nu te afecteze la 20 de ani, dar sigur îţi creează un handicap la 40 ori la 50 de ani”. Realitatea este însă că marea majoritate a pământenilor nu l-au citit pe Dostoievski şi o bună parte dintre ei n-au citit mai nimic, ceea ce nu-i împiedică să trăiască rezonabil sau chiar foarte bine. Desigur, se poate argumenta că nu e totuna dacă nu l-ai citit pe Dostoievski în Somalia sau în Suedia – ceea ce nu face decât să sublinieze că orice element „obligatoriu” este relativ, dependent de context. Contextul nu este însă numai general (în ce cultură te afli), ci şi particular (în ce ţară, în ce epocă, în ce loc – sat sau oraş, în ce med