Şefii guvernelor din regiune au plecat cu aşteptări mari de la forumul China - Europa Centrală şi de Est, desfăşurat în aeastă săptămână la Bucureşti, sperând să atragă împrumuturi şi investiţii chineze pentru proiecte în infrastructură, energie, IT, agricultură sau turism.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că va urmări personal evoluţia proiectelor din energie, infrastructură şi IT convenite cu China, care însumate depăşesc 5 miliarde de euro şi ar putea ajunge la 8 miliarde euro, şi a precizat că în luna ianuarie o parte a şedinţei de guvern va fi alocată evaluării paşilor făcuţi.
"Este vorba despre proiecte care adunate depăşesc 5 miliarde de euro, este o sumă, să zic, moderat-pesimistă. Încerc să fiu extrem de moderat, înţelegând că de la semnarea documentelor, de la intenţiile foarte clare, până la realizarea proiectelor este necesară o întreagă serie de paşi şi de elemente concrete", a spus Ponta la scurt timp după ce l-a condus la scara avionului pe premierul Chinei, Li Keqiang.
El a amintit faptul că cele mai mari investiţii vor fi în domeniul energiei, pe toate cele patru componente, nucleară, termo, hidro şi eoliană. Premierul a atenţionat însă că de la semnarea documentelor şi până la finalizarea proiectelor ar putea trece o perioadă mai mare de timp.
Totodată, premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să sprijine Tarom pentru a relua zborurile directe către Beijing, ministrul afirmând că, în urma discuţiilor cu compania, există această posibilitate, cu două curse săptămânale, pentru început.
România şi China au semnat, luni, acorduri de colaborare pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic şi reluarea exportului de bovine pentru reproducţie şi carne de porc către China, dar şi mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear şi termoelectric.