Pe 30 noiembrie, pe Aeroportul Tuzla, se vor marca 50 de ani de la prima misiunea de salvare de vieţi omeneşti realizată cu elicopterul în România. La evenimentul care va începe la ora 13.30, vor participa comandatul Ion Tudose, membru al echipajului din elicopter, Dan Ştefănescu, liderul formaţiei de acrobaţie lacării Acrobaţi şi Adrian Vasilache, directorul general asociat al Aeroportului Tuzla.
În urmă cu 50 de ani, pe data de 29 noiembrie 1963, în dreptul localităţii Gura Portiţei, la circa 300 m de ţărm, a eşuat nava comercială sub pavilion turc „Abdullah”. În condiţii de furtună, pe întuneric şi cu sala maşinilor inundată, căpitanul navei a trimis mesaje de salvare prin radio. Nava avea la bord 22 de marinari. Deoarece singurul mijloc de salvare este elicopterul – este alertat TAROM-ul, care, la acea data, avea o astfel de flotă. A sosit de la Otopeni până la Gura Portiţei elicopterul tip Mi-4 înmatriculat YR-EMB. Echipajul era compus din pilot comandant Constantin Ştefănescu, pilot secund Ion Tudose şi mecanicii de bord Stan Georgescu, Marin Ilie şi Constantin Brănescu. În condiţii meteo neprielnice, cu vânt puternic, în rafale de până la 100km/h, echipajul elicopterului i-a salvat pe cei 22 de marinari, într-o misiune care a durat patru ore. Fiecare marinar a fost transportat pe rând, suspendat de cablu, de la vas până pe mal. Elicopterul Mi-4/YR-EMB era dotat cu macara cu cablu, pentru transportul sarcinilor. Pendulând între cer şi apă, agăţat de cablul macaralei cu centura de siguranţă, mecanicul de bord Constantin Brănescu şi-a riscat viaţa şi coboară pe puntea vasului. De acolo, i-a asistat pe fiecare dintre cei 22 de marinari turci ca aceştia să se ancoreze corect de cablu. Pe rând, navigatorii au fost transportaţi până pe ţărm, agăţaţi de cablul elicopterului.
Clipe de grea încercare
„Clipe de grea încercare, dar şi