Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va avea, pentru anul 2014, un buget de 22,559 miliarde de lei, din care, pentru plata medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, sunt alocate 9,004 miliarde de lei. Cheltuielile estimate de Casă la nivelul anului 2013, pe acest capitol, sunt de 10,674 miliarde lei, din care aproximativ 3,2 miliarde de lei (în varianta CNAS), sau 3,5 miliarde de lei (în varianta MS), au fost destinate aducerii la zi a plăţii arieratelor, în conformitate cu directiva europeană 2011/7/UE, potrivit căreia statele trebuie să-şi plătescă facturile la maximum 60 de zile. Detaliat pe capitole bugetare, programelor naţionale cu scop curativ derulate de CNAS, cu finanţare din bugetul FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de săn� Publicitate �tate) şi transferuri de la Ministerul Sănătaţii (MS) către acest buget, le-au fost alocate 3,367 miliarde de lei. Celor 461 de spitale, aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, le vor reveni 8,297 miliarde de lei, cu aproape opt procente mai mult faţă de anul precedent. Serviciile paraclinice vor avea un buget de 750 milioane de lei, aproape dublul anului 2013. Medicii de familie au primit noi responsabilităţi, prin pachetul minim de servicii medicale, dar şi un buget cu aproape 12% mai mare faţă de anul anterior (1,484 miliarde de lei). Au mai fost alocaţi bani pentru specialităţile clinice (647,768 milioane de lei), plata tratamentelor efectuate în străinătate (585 milioane de lei), îngrijiri la domiciliu (62,126 milioane de lei), la fiecare din acestea existând adaosuri faţă de anul precedent. De remarcat, în bugetul CNAS pentru anul 2014 este cuprinsă şi stomatologia, căreia i s-au rezervat 60 milioane de lei. Stabilirea acestei sume a avut ca referinţă bugetele alocate în anii 2010–2012, ştiut fiind faptul că finanţarea acestor servicii a fost op