Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un angiograf „reciclat“ pune în pericol banii UE pentru Oradea

Publicat in Adevarul, joi 28 noiembrie 2013 ·

Primăria din Oradea ar putea returna peste 2 milioane de euro Uniunii Europene, după ce a achiziţionat, printr-un proiect transfrontalier, un angiograf cu componente recondiţionate

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea a inaugurat la începutul lunii august Centrul Euroregional de intervenţie cardio-vasculară, construit printr-un proiect transfrontalier de Primăria Oradea şi Universitatea din Debrecen, Ungaria.Valoarea proiectului este de peste 2 milioane de euro.

La începutul săptămânii trecute, au fost făcute publice fotografii cu aparatura medicală achiziţionată pentru secţia de cardiologie, mai exact un angiograf. Pe cutii se poate vedea nota „Refurbish“, adică „Recondiţionat“, lucru ce contravine normelor de acordare a banilor europeni în cadrul proiectelor HURO (Program de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România).

Reprezentanţii Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea, cei care au scris şi au câştigat proiectul, au explicat că nu au primit încă un răspuns de la Phillips, firma de la care s-a făcut achiziţia, care să confirme sau să infirme că aparatura conţine produse reciclate. Mai mult, medicul Gheorghe Carp, cel care era managerul Spitalului Judeţean în luna august, susţine că „angiograful nu este second-hand dacă avem o talpă sau o şină reciclată“.

Phillips confirmă

În urma unei solicitări transmise de reporterii „Adevărul“, firma Phillips din Olanda a confirmat că aparatura trimisă la Oradea conţine componente reciclate. „Sistemul cuprinde un număr limitat de componente mecanice reciclate, fapt ce este în concordanţă cu programul de protecţie a mediului al firmei Phillips. Toate componentele esenţiale electronice, generatoare de putere, sisteme computerizate sunt din materiale noi. Sistemul a fost asamblat în fabrică, iar sub această formă nu a fost livrat în altă parte“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 12 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 37 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°