Schimbarea bruscă a Kievului privind semnarea Acordului de Asociere în cadrul Uniunii Europene a făcut, dacă mai era nevoie, ca jocul geopolitic tacit dintre Bruxelles şi Moscova să treacă şi ultima graniţă a transparenţei.
„Este o decizie a Ucrainei şi nu a Europei. Este o mare bătălie geopolitică, o bătălie pentru viitorul continentului european” declara pe 21 noiembrie fostul preşedinte polon şi actual emisar european Aleksander Kwasniewski. Aşadar, numai este niciun dubiu, triunghiul strategic Bruxelles-Kiev-Moscova trebuie privit ca o luptă de putere pentru controlul celui mai important pivot aflat la confluenţa dintre spaţiul geopolitic euro-atlantic şi spaţiul ex sovietic, respectiv dintre spaţiul postmodernist şi cel modernist. Cine controlează estul Europei controlează Eurasia, iar cine controlează Eurasia va domina lumea, concluziona încă din urmă cu două decenii Zbigniew Brzezinski. Celebra sa carte, Marea tablă de şah, rămâne una dintre fundamentele teoriei geopolitice moderne, teorie ce aparţine culturii occidentale şi pe care tocmai Occidentul nu o poate ignora.
Populaţia, resursele naturale, forţa armată sau relieful, sunt câteva dintre elementele cheie folosite în teoria calcului de putere ce reprezintă atuuri care pot transforma fără îndoială Ucraina într-o forţă regională. Lipsesc însă alianţele externe, şi se pare că într-un final Kievul va trebui să decidă cărei sfere de influenţă i se va alătura, poziţia de neutralitate declarată şi gravitaţia între cele două spaţii geopolitice nemaifiind pentru mult timp acceptată. În tot acest context, vorbim despre o ţară a cărei securitate societală poate fi uşor expusă unor riscuri şi ameninţări care pot genera tensiuni interne, în principal ca urmare a structurii culturale: în vest întâlnim o populaţie catolică, deschisă valorilor occidentale, în centru o populaţie ortodoxă, ucrainiană stricto s
