E noua stea a literaturii române, un autor la modă cu „Cimitirul“ său, carte care a făcut o frumoasă carieră underground până să intre între coperţi: am auzit destule cunoştinţe entuziasmate, citindu-l mult înainte de vâlvă şi, mă feresc rar de cuvinte mari, de consacrarea pe care ţi-o dă mainstream-ul.
„Am scris o carte despre homosexuali. Eu sunt împăcat cu mine. Am avut şi cititori homosexuali, dar şi heterosexuali. E o carte pentru toată lumea“, declara recent autorul, în studioul Adevărul Live. Bloggerul însuşi e împăcat că vi-l recomandă pe tânărul autor, chiar fără să fi apucat să-l citească (n-am avut timp, e bine? Ce era să fac, să-i scot omului răspunsul în care mă face de râs?!), ba îl şi proclamă, fără să clipească, Om fain.
De ce te temi cel mai tare?
Dacă ai fi citit cartea, ai fi ştiut! De sărăcie. De accidente care mă pot lăsa defect fizic.
Care e prima ta amintire?
Aveam trei ani. Locuiam la bunicii din partea mamei. Ei m-au crescut. Îi consideram părinţi până într-o zi, când a venit tata şi m-a încălţat ca să mă ia acasă. M-a aşezat pe o ladă cu capac (lacră se numea) care era plină cu mălai. Bunicii mă ţineau mai mult desculţ şi a fost o situaţie destul de incomodă. Nici nu prea înţelegeam cine era tata şi mă cam deranjau pantofii. Asta e prima amintire plauzibilă din punctul meu de vedere. Mai am una care e cam imposibilă, pentru că e din cărucior. Nu ştiu de unde o am în cap. Era cărucior din ăla în care pruncul stă pe spate, culcat gen. Şi am senzaţia că eu, stând aşa pe spate, încercam să ating abţipildurile cu Mihaela care erau lipite în interior. Căruciorul era roşu.
Video De la „Cimitirul” lui Adrian Teleşpan la Gala de modă Avanpremiere
Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?
Sunt extrem de egocentric şi excesiv de autosuficient. Îmi e destul de greu să admi
