Prin campania “Opreste violenta!”, derulatã de Inspectoratul de Politie a Judetului Vaslui în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, se urmãreste informarea populatiei cu privire la mãsurile pe care trebuie sã le cunoascã si sã le adopte pentru prevenirea violentei intrafamiliale.
Fenomenul violentei în familie este unul de mare amploare în societatea româneascã, cu o istorie veche, perpetuarea acestuia de la o generatie la alta realizânduse prin transmiterea unor modele comportamentale disfunctionale. Acestea apar ca rãspuns la metode disciplinare autoritare ce utilizeazã pedeapsa fizicã, norme si valori culturale adânc înrãdãcinate si o ideologie a dominatiei si agresivitãtii masculine. Complexitatea acestui fenomen este data de impactul negativ asupra întregii societãti, consecinte rãsfrângându-se nu doar asupra victimei ci asupra întregii familii. Violenta domesticã poate fi îndreptatã asupra copiilor (abuzul fizic, emotional si/sau psihologic, sexual, neglijarea sau exploatarea copilului in familie), asupra membrilor cuplului marital, violenta între frati sau asupra pãrintilor. Prin Legea nr. 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217 din 2003 privind prevenirea si combaterea violentei în familie, s-a introdus ordinul de protectie al victimei.
Instituirea ordinului de protectie
Dacã si pânã acum exista posibilitatea din punct de vedere legal a atragerii rãspunderii penale a celui violent, conform art. 180 alin. 1 Cod Penal, sau se putea dispune evacuarea sotului turbulent pe baza ordonantei presedintiale, Legea 25/2012 aduce o posibilitate nouã de apãrare sub forma ordinului de protectie. Ordinul de protectie se emite de cãtre instanta de judecatã, respectiv judecatoria de pe raza teritorialã în care îsi are domiciliul sau resedinta victima violentei domestice. Poate solicita instituirea ordinului de protectie orice persoanã a cã