Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind unirea României cu Republica Moldova sunt "fără raţiune şi fără noimă" şi servesc interesele comuniştilor moldoveni. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
"Din păcate, declaraţia preşedintelui, după nouă ani în care domnia sa nu a făcut nimic practic pentru Moldova, e un semn să mai dreagă busuiocul pe finalul mandatului. Cel mai important lucru pe care poate să îl facă România pentru fraţii noştri de peste Prut este să îi ajute de fiecare dată, să îi sprijine în procesul de integrare europeană, să facem lucruri concrete: gazoduct, pod, linie, autostradă, tot ceea ce ţine de legătura cu Republica Moldova, de a întări partea de colaborare culturală, educaţională.(...) După ce nouă ani nu ai făcut nimic decât eventual ai ciocnit cu Voronin pe la petreceri, să vii într-al zecelea şi să îngraşi aşa porcul înainte de Crăciun, nu cred că e serioasă treaba. Cred că ar putea să dea apă la moară tocmai partidului comuniştilor din Moldova asemenea declaraţii făcute fără nicio raţiune şi fără nicio noimă", a declarat Victor Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, că , următorul proiect de ţară pentru România este întregirea ţării. El şi-a exprimat convingerea că dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, atunci ţara noastră va fi pregătită.
CITIȚI ȘI:
Băsescu, despre Republica Moldova: Este următorul proiect de ţară pentru România. Vrem să ne întregim ţara