Mihai Chiriţă, pistolarul din Militari, rămâne în arest pentru că reprezintă un pericol „concret şi actual” în opinia magistraţilor, acesta fiind motivaţia deciziei lor de arestare preventivă.
Chiar dacă el şi-a recunoscut faptele în mod „aparent”, întrucât a declarat în faţa instanţei că a acţionat în legitimă apărare, Chiriţă ar putea influenţa martorii prezenţi la faţa locului, consideră judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. „Este rezonabil a crede că acesta poate întreprinde, bazându-se pe situaţia financiară afişată (la care a făcut referire în declaraţia din faţa instanţei ca motiv de invidie din partea locuitorilor din cartier), dar şi pe sentimentul de frică resimţit deja de unele dintre persoanele audiate, demersuri de influenţare a declaraţiilor martorilor oculari, într-un sens care să-i fie favorabil, din perspectiva apărării susţinute”, motiveză judecătorii încarcerarea lui Chiriţă. Curtea a mai constatat, pe baza probelor adunate de anchetatori, că cercetarea în libertate a lui Mihai Chiriţă reprezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, justificat prin faptul că el a împuşcat trei persoane, la o oră de vârf şi pe o arteră populată a Capitalei. La toate aceste împrejurări se adaugă şi referinţele obţinute de către organele de poliţie de la administratorul blocului în care inculpatul locuieşte, care a precizat despre el şi ceilalţi membri ai familiei sale că sunt cunoscuţi ca persoane violente, care au mai creat şi anterior probleme în comunitate. În luarea deciziei de arestare preventivă, instanţa a mai ţinut cont şi de faptul că Mihai Chiriţă a fugit de la faţa locului.
Mihai Chiriţă, pistolarul din Militari, rămâne în arest pentru că reprezintă un pericol „concret şi actual” în opinia magistraţilor, acesta fiind motivaţia deciziei lor de arestare preventivă.
Chiar dacă el şi-a recunoscut faptele în mod „aparent”, în