Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Pro TV e al tău", pe 1 decembrie, când televiziunea sărbătoreşte majoratul

Publicat in Mediafax, joi 28 noiembrie 2013 ·

Pro TV sărbătoreşte majoratul, pe 1 decembrie, cu programul "Pro TV e al tău", dar şi cu ediţii speciale ale unor emisiuni precum "Ştirile Pro TV" şi "Vocea României".

Astfel, pe 1 decembrie, "Pro TV e al tău", o superproducţie aniversară prezentată de Smiley şi Pavel Bartoş, va aduce vedetele într-o ipostază complet nouă. Ele vor trece în postura de concurenţi, fiind atent comentate şi analizate de un juriu special, format exclusiv din tineri de 18 ani, vârsta pe care Pro TV o împlineşte în această zi. Fie că vor dansa, vor găti sau vor cânta, starurile Pro TV îşi vor etala în faţa juriului şi al publicului un talent pe care l-au ţinut bine ascuns până acum.

Faptul că Nea Marin este un as al dansurilor populare este deja o certitudine, dar nimeni nu l-a văzut încă dansând şi altceva. Este momentul ca pe 1 decembrie acesta să pună pe masă toate talentele, aşa că a pregătit un super moment şi va dansa jive împreună cu Silvia Uceanu, membră a baletului coordonat de Edi Stancu.

Loredana nu străluceşte doar pe scenă, ci şi în bucătărie. Diva găteşte de 1 Decembrie împreună cu mama ei şi e gata să dea juriul pe spate cu preparatele ei. Elwira e hotărâtă să arate că nu este doar o super dansatoare, ci şi o super gospodină, iar pentru asta va apela la reţetele ei secrete cu care şi-a cucerit soţul.

Iulia Vântur are şi ea o surpriză pentru telespectatorii Pro TV, iar de 1 Decembrie le pregăteşte un dans aşa cum nu au mai văzut.

Cei trei MasterChefi lasă bucătaria pentru scenă. Toţi i-au văzut gătind, dar puţini i-au auzit cântând. De 1 Decembrie aceştia dau jos şorţul şi pun mâna pe microfon pentru a impresiona juriul cu un preparat muzical de excepţie.

Una din marile surprize ale serii va fi fără doar şi poate duetul Mihai Petre-Andi Moisescu. Juraţii de la "Românii au talent" trec în postura de concurenţi, motiv pentru care şi-au pr

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de oameni în Piața Victoriei la mitingul „România în lumină”, organizat de Nicușor Dan. Jandarmeria a sesizat AEP pentru „propagandă electorală” | VIDEO

Libertatea acum 36 minute
Mii de persoane s-au adunat duminică, începând cu ora 18.00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pentru mitingul „România în lumină”, organizat de candidatul independent Nicușor Dan.

Talibanii interzic șahul în Afganistan, considerându-l „un mijloc de a paria bani”

Adevarul acum 40 minute
Guvernul taliban a interzis practicarea șahului în Afganistan, considerând că acest joc contravine legii islamice, deoarece ar implica activități de pariuri.

Italia Un deținut care lucra în afara închisorii s-a aruncat de pe Domul din Milano

Ziua Constanta acum o ora
Un criminal condamnat la detenție, care avea permisiunea să lucreze în afara închisorii, s-a sinucis duminică aruncându-se de pe Domul din Milano, după ce ar fi înjunghiat un coleg, au relatat media locale, citate de AFP. Italianul, identificat de m

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum 5 ore
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Donald Trump ar urma să primească din partea familiei regale a Qatarului un „palat zburător”

Mediafax acum 2 ore
Cadoul ar urma să fie anunțat săptămâna viitoare, când Trump va vizita Qatarul ca parte a turneului său în Orientul Mijlociu, a declarat ABC citând persoane familiare cu planurile. Avionul Boeing 747-8 jumbo jet, considerat un adevărat „palat zburăt

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum 5 ore
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

Handbal feminin: CSM Bucureşti a câştigat al 8-lea trofeu Cupa României, la ultimul meci al Cristinei Neagu în competiţie

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a câştigat, duminică, al optulea trofeu Cupa României, după ce a învins în finala competiţiei formaţia Gloria Bistriţa, scor 34-30 (15-14). Aflată la ultimul sezon din carieră, Cristina Neagu câştigă cu CSM Bucureşti al 6-lea

VIDEO Garry Kasparov, îndemn pentru români să iasă la vot: „Dacă nu votezi, poți să ajungi ca în Rusia”

HotNews acum 4 ore
Marele șahist Garry Kasparov i-a îndemnat pe români să iasă la vot întrucât, în caz contrar, există riscul ca România să ajungă precum Rusia sau China, unde votul este irelevant. „Fii mândru că poți să schimbi ceva”, a declarat Kasparov, într-un int

Prognoza meteo: vreme deosebit de rece în România, în următoarele zile. În ce zone se anunță ploi și ninsori

HotNews acum 4 ore
Vremea se menține deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată țara, cu ploi și vânt, lapoviță și ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, potrivit prognozei p

Qatarul îi face cadou lui Trump un avion de lux pentru a fi folosit ca aeronavă prezidenţială

G4Media acum 2 ore
În ceea ce ar putea fi cel mai valoros cadou oferit vreodată Statelor Unite de către un guvern străin, administraţia Trump se pregăteşte să accepte un avion Boeing 747-8 jumbo, cu dotări de lux, de la familia regală din Qatar – un cadou ce va fi dis

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/21°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

7°/11°
lun.

4°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

4°/16°
Timisoara
acum

13°
dum.

6°/17°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°