News Un număr de 1.124 posturi din sistemul de sănătate, în principal medici pentru toate specializările, asistente şi moaşe, vor fi deblocate prin scoaterea la concurs a acestora, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Ministrul a arătat că măsura este necesară deoarece numărul de personal pe aceste posturi este deficitar. Printre specialităţile vizate se numără domeniul anesteziei şi terapiei intensive, precum şi cel al psihiatriei. Nicolăescu a afirmat că, astfel, la spitalul de copii "Marie Curie" vor putea fi angajaţi medici în chrirugie cardiacă şi asistenţi care să meargă la pregătire în Italia, iar Institutul Oncologic din Iaşi va putea avea personal pentru o serie de servicii medicale. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicoescu, a declarat luni, după întâlnirea cu reprezentanţii Sanitas, că a convenit împreună cu aceştia suspendarea oricărui conflict colectiv de muncă, urmând ca miercuri să aibă noi runde de discuţii.
Tot după negocierile de luni de la Ministerul Sănătăţii, prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a anunţat că greva generală anunţată pentru 28 noiembrie ar putea fi suspendată miercuri, dacă revendicările Federaţiei Sanitas şi prezentate de ministrulEugen Nicolăescuîn şedinţa de Guvern vor fi acceptate.
Citeste mai mult pe Mediafax.ro
News Un număr de 1.124 posturi din sistemul de sănătate, în principal medici pentru toate specializările, asistente şi moaşe, vor fi deblocate prin scoaterea la concurs a acestora, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Ministrul a arătat că măsura este necesară deoarece numărul de personal pe aceste posturi este deficitar. Printre specialităţile vizate se numără domeniul anesteziei şi terapiei intensive, precum şi cel al psihiatriei. Nicolăescu a afirmat că, astfel, la spitalul de copii "Marie Curie" vor putea fi angajaţi medici în chri