Antrenorul Stelei irită când pleacă o săptămână în concediu în plin sezon şi enervează de-a binelea atunci când spune că s-ar descurca şi dacă ar fi, concomitent, selecţioner. Ăsta e el, de multe ori mai înţepat decât e cazul, dar e greu ca un om legănat de succese să rămână mereu lucid şi mereu având definit simţul proporţiilor.

Cu Schalke, Reghe nici n-a iritat, nici n-a enervat. A trecut rezonabil un examen extrem de greu, a arătat că el, ca antrenor, are chip şi dimensiune de Liga Campionilor. Acest 0-0 nu e vreun mare rezultat, el practic pecetluieşte eliminarea Stelei din Europa, dar cine judecă problema în ansamblu e obligat să vadă că nemţii îşi doreau enorm să câştige pentru a termina pe locul doi. Nu după minutul 87, când Basel marcase şi le îngreunase situaţia, ci până atunci. Dacă ar fi bătut la Bucureşti, indiferent de celălalt rezultat al grupei, Schalke şi-ar fi putut permite şi remiza acasă contra elveţienilor.

Cu şanse infinitesimale, ţinând mai degrabă de o minune, Reghe n-a mers pe matematica din clasament, ci a încercat şi a şi reuşit să ţină piept unei echipe mult mai valoroase decât Steaua. A judecat îndrăzneţ partitura, a schimbat bine cu Varela, şi-a dat seama pe parcurs că Prepeliţă e mai util la mijloc, a înţeles, după câteva minute de experiment, că e riscant să joace cu Gardoş la mijloc, într-o zonă în care jucători mai tehnici şi mai rapizi decât ex-sătmăreanul puteau crea probleme. L-a trimis fundaş dreapta pe Varela, asumându-şi deficienţa unor centrări mai puţine pentru Piovaccari din acea zonă, dar securizând un flanc unde pe lângă jucătorii ofensivi ai lui Schalke apărea des şi foarte avântatul Aogo. În fine, a imprimat echipei o atitudine şi un ritm propice pentru un asemenea nivel, a recuperat pe parcurs o posesie pe care o pierduse net în start şi a venit şi cu ocazii, mai multe şi mai clare decâ