Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Maxim, aflat în atenţia mai multor cluburi din Anglia şi Germania: "Ar fi o prostie să plec în acest moment de la Stuttgart"

Publicat in Gandul, joi 28 noiembrie 2013 ·

Mijlocaşul Alexandru Maxim a declarat, miercuri, pentru Bild, că ar fi o mare prostie din partea sa dacă ar pleca în acest moment de la VfB Stuttgart, club la care s-a acomodat foarte bine.

"Sunt doar de zece luni la Stuttgart şi totul merge bine pentru mine. Sunt la un nivel foarte bun. Îmi place clubul, mă înţeleg foarte bine cu coechipierii mei şi am învăţat oraşul. Ar fi o prostie să plec în acest moment de la Stuttgart", a spus Maxim, care se află în atenţia mai multor cluburi din Anglia şi Germania.

Internaţionalul român consideră că îşi poate îmbunătăţi jocul: "Patru goluri şi opt pase decisive înseamnă cifre bune, dar nu vreau să mă opresc aici. Îmi pot îmbunătăţi acest cifre şi acesta este scopul meu. Ar fi greşit dacă m-aş gândi că am făcut lucruri bune şi o pot lăsa mai uşor. Trebuie să muncesc în continuare. Mulţi spun că sunt tânăr la 23 de ani şi am tot timpul înainte, dar eu mă gândesc că pot fi mai bun de atât", a spus Maxim.

Alexandru Maxim, în vârstă de 23 de ani, mai are contract cu VfB Stuttgart până în vara anului 2017. El a fost achiziţionat de gruparea germană în ianuarie, de la Pandurii Târgu Jiu, în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.

Mijlocaşul Alexandru Maxim a declarat, miercuri, pentru Bild, că ar fi o mare prostie din partea sa dacă ar pleca în acest moment de la VfB Stuttgart, club la care s-a acomodat foarte bine.

"Sunt doar de zece luni la Stuttgart şi totul merge bine pentru mine. Sunt la un nivel foarte bun. Îmi place clubul, mă înţeleg foarte bine cu coechipierii mei şi am învăţat oraşul. Ar fi o prostie să plec în acest moment de la Stuttgart", a spus Maxim, care se află în atenţia mai multor cluburi din Anglia şi Germania.

Internaţionalul român consideră că îşi poate îmbunătăţi jocul: "Patru goluri şi opt pase decisive înseamnă cifre bune, dar nu vreau să mă opresc aici. Îmi pot îmbun

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

STS: „Sisteme IT & C sigure pentru ALEGERILE din 18 mai. Semnăturile datelor anonimizate sunt ancorate în rețeaua națională de blockchain”

Gandul acum 49 minute
Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au dat – vineri, 16 mai 2025 – asigurări că sistemele și aplicațiile informatice destinate verificării dreptului de vot și prevenirii votului ilegal, monitorizării prezenței și centralizăr

Incident GRAV la metrou. O femeie s-a aruncat în fața trenului, la o stație din sectorul 2 al Capitalei

Gandul acum 42 minute
O femeie s-a aruncat în fața metroului, vineri 16 mai, chiar în momentul în care trenul intra într-o stație din sectorul 2 al Capitalei. Echipajele ISU au intervenit pentru a-i salva viața femeii, au transmis autoritățile. Ofițerii din cadrul Brigăz

Gândul prezintă Marius Tucă Show – Ediție Specială, duminică, 18 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. România își alege președintele!

Gandul acum 58 minute
Invitații zilei sunt: Ion Cristoiu, scriitor și publicist, Dan Diaconescu, jurnalist, Ionuț Cristache, jurnalist, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist și sociolog, HD Hartmann, analist și profiler, Mirel Palada, sociolog. Emisiunea poate fi urmărit

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 4 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

AUR: Apel la autoritățile din Rep. Moldova să nu „forțeze” oamenii și acuză că se pregătesc fraude la vot

Mediafax acum 2 ore
„Prezența este triplă, este o prezență forțată masiv și asumată de instituțiile oficiale de statului moldovean, cu implicarea unor partide politice din România, cu susținerea guvernului moldoven, susținerea primarilor din partidul de guvernământ din

Wolt a ajuns în Brașov

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Brașovenii pot folosi aplicația începând cu data de 14 mai. Aproximativ 370 de restaurante din Brașov se regăsesc pe noua platformă

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar, potrivit Agerpres. DNA a solicitat l

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

11°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/19°
Constanta
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/21°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

10°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°