Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Che Gâlceava, senatorul bun de sanatoriu

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 28 noiembrie 2013 ·

Puţini dintre sătmărenii respectabili cunosc sau recunosc fapte din trecutul feciorelnic al senatorului Marian, fost mic procuror comunist, ajuns după o noapte tragică mare şef de ziar, iar în prezent un umil senator, bun doar de sanatoriu, pe care nimeni nu-l mai bagă în seamă. Acest Che Gâlceava a oprit în gara Satu Mare pe la mijlocul anilor 80 şi s-a prezentat la postul repartizat în Procuratura locală. Şi-a făcut imediat un prieten în persoana unui procuror care a devenit ulterior procuror criminalist, un obişnuit al licorilor, care l-a învăţat rapid tot felul de şmecherii. A primit o garsonieră pe Ostrovului, lângă care l-a descoperit ulterior pe viitorul său colaborator, cel care îi dă în prezent spaţiu pentru biroul senatorial. Şi cu unul, şi cu celălalt îşi petrecea după-amiezile prin crâşme, unde încerca să-i umilească pe toţi cei din jur, de la avocaţi la ospătari, până chiar şi pe femeile de serviciu. Mai mult, dacă îi apărea în faţă un lăutar, îşi bătea joc şi de acesta şi-l punea să cânte, pe hol, tot ce-i ieşea din mintea lui bolnavă, cântece patriotice dar şi din cele pentru care putea fi acuzat de antisemitism. Pe la barurile din ştrand s-a luat şi de nişte turci, care erau cât pe ce să i-o tragă la acest nenorocit, de altfel un fricos şi un parvenit. După anii 90, când visa deja să ajungă în Parlamentul României, dădea chef după chef la Manager Club, tot lângă prietenul Sorinel, cel care îl alinta Valerică. Dintre lăutarii chemaţi să întreţină buna dispoziţie, câte unul era agăţat în cuier, de unde le cânta până spre zori piese în care se făcea referire la Antonescu, Horty sau Che Guevara de către acest individ pe care îl putem numi, eventual şi cel mult, Che Gâlceava. Şi prin Bucureşti şi-a găsit adepţi ai chefurilor interminabile, ba chiar a adus la Satu Mare nişte băieţi care au împărţit jointuri la un concert chiar în văzul afonului, deoarece la

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 34 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 39 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Când am putea reveni la „taxe mai comode”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avansat un nou termen

Adevarul acum 48 minute
În contextul actualelor măsuri de austeritate, România ar putea reveni la un regim fiscal mai relaxat până la finalul anului viitor, dacă va exista predictibilitate și dacă Guvernul va continua reformele necesare, a declarat vicepremierul Dragoș Ana

Ursula Von der Leyen a cerut Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să

Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo

HotNews acum 26 minute
Aeroportul din Bergamo, care oferă legături aeriene low-cost spre și dinspre Milano, aflat în apropiere, a fost închis temporar, marți, după ce un bărbat a murit după ce a intrat pe pista, chiar când un avion se pregătea de decolare, informează Reut

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°