Puţini dintre sătmărenii respectabili cunosc sau recunosc fapte din trecutul feciorelnic al senatorului Marian, fost mic procuror comunist, ajuns după o noapte tragică mare şef de ziar, iar în prezent un umil senator, bun doar de sanatoriu, pe care nimeni nu-l mai bagă în seamă. Acest Che Gâlceava a oprit în gara Satu Mare pe la mijlocul anilor 80 şi s-a prezentat la postul repartizat în Procuratura locală. Şi-a făcut imediat un prieten în persoana unui procuror care a devenit ulterior procuror criminalist, un obişnuit al licorilor, care l-a învăţat rapid tot felul de şmecherii. A primit o garsonieră pe Ostrovului, lângă care l-a descoperit ulterior pe viitorul său colaborator, cel care îi dă în prezent spaţiu pentru biroul senatorial. Şi cu unul, şi cu celălalt îşi petrecea după-amiezile prin crâşme, unde încerca să-i umilească pe toţi cei din jur, de la avocaţi la ospătari, până chiar şi pe femeile de serviciu. Mai mult, dacă îi apărea în faţă un lăutar, îşi bătea joc şi de acesta şi-l punea să cânte, pe hol, tot ce-i ieşea din mintea lui bolnavă, cântece patriotice dar şi din cele pentru care putea fi acuzat de antisemitism. Pe la barurile din ştrand s-a luat şi de nişte turci, care erau cât pe ce să i-o tragă la acest nenorocit, de altfel un fricos şi un parvenit. După anii 90, când visa deja să ajungă în Parlamentul României, dădea chef după chef la Manager Club, tot lângă prietenul Sorinel, cel care îl alinta Valerică. Dintre lăutarii chemaţi să întreţină buna dispoziţie, câte unul era agăţat în cuier, de unde le cânta până spre zori piese în care se făcea referire la Antonescu, Horty sau Che Guevara de către acest individ pe care îl putem numi, eventual şi cel mult, Che Gâlceava. Şi prin Bucureşti şi-a găsit adepţi ai chefurilor interminabile, ba chiar a adus la Satu Mare nişte băieţi care au împărţit jointuri la un concert chiar în văzul afonului, deoarece la