Puțini sunt oamenii care își urmează visul, no matter what. Puțini și aleși sunt, sufletește vorbind, cei care se încăpățânează să meargă mai departe indiferent de greutățile ce apar pe drum și luptă pentru ideea aceea năstrușnică ce le-a intrat în cap. Iar în final ajung să demonstreze că pot face din pasiune un mod de viață.
Daniela Țane este un astfel de om. Nu știu exact cum s-a strecurat India în viața ei – vom afla împreună – însă știu că a fost un vis transfomat în realitate. Daniela Țane a fost, mai întâi, bursieră a guvernului Indiei; apoi atașat cultural la Ambasada României din New Delhi; apoi delegat pentru Comitetul Internațional al Crucii Roșii în mai multe țări africane.
De la India la Indiile Africii, cartea Danielei Țane, redă povestea unui vis împlinit. Demonstrează, dacă mai era nevoie, că omul este capabil să-și împlinească, perseverând, și cel mai tainic și îndrăzneț vis. Daniela, povestește-ne puțin cum a început povestea ta indiană? Știu că ai absolvit Secția de română-hindi a Universității București. Ce anume te-a făcut să alegi această secție? Ce te-a împins spre India?
Daniela Țane: Atracția mea inițială a fost, probabil, de natură karmică, venind de departe prin timp, din alte existențe; spun asta fără nicio undă de autoironie. Prin 1987, în clasa a XI-a, am făcut cunoștință cu cartea Amitei Bhose, Eminescu și India, în care autoarea, desăvârșită cunoscătoare a limbii române și traducătoare a lui Eminescu în limba lui Tagore, dezvăluie cititorului român misterioasele căi ale poeziei lui Eminescu prin cheia scrierilor vedice și upanishadice. Am citit, am îndrăgit, am asimilat. Eminescu îmi plăcea de mai demult. Atunci m-am îndrăgostit, prin intermediar, de India. Apoi am reușit să găsesc, în biblioteca unchiului meu, volumul al II-lea din Istoria ideilor și credintelor religioase al lui Eliade, pe care l-am citit pe nerăs
