Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării, a anunţat joi, în comisiile de buget-finanţe din Parlament, că a solicitat Comisiei Europene realocarea a 350 de milioane de euro de la programele pentru Transport şi Mediu către POR, ceea mai mare parte din sumă urmând să fie destinată şcolilor.
"Am făcut o solicitare la Comisia Europeană să fie o realocare de 250 de milioane de euro de la POS Transport şi 100 de milioane de euro de la POS Mediu la Programul Operaţional Regional ca să finanţăm majoritatea din aceste şcoli (construcţii şi renovare - n.r.), numai că nu le putem finanţa decât pe cele care sunt în contract cu consiliile locale, pentru că POR a finanţat şcoli numai dacă sunt aplicanţi consiile locale. Suma pe care noi am propus-o şi sperăm să accepte Comisia este de 230 de milioane de euro care vor fi destinaţi pentru a finanţa aceste şantiere la şcoli, diferenţa urmând să o punem din bugetul de stat", a anunţat ministrul Dezvoltării.
Dragnea a mai susţinut că sunt 4.717 şantiere deschise în prezent în teritoriu, pentru care sunt necesari 6 miliarde de lei pentru finalizarea lucrărilor şi recepţia acestora.
De asemenea, vicepremierul a susţinut că pentru finalizarea proiectelor privind şcolile este nevoie de 1,7 miliarde de lei, dar nu toate sumele din facturi au fost înregistrate la nivelul primăriilor astfel încât să figureze drept arierate.
"Toate aceste situaţii sunt generate de numărul uriaş de şantiere deschise pe promisiuni şi fără o fundamentare serioasă, a fost un sport naţional (...) o parte din primari având promisiunea de la minister, de la Guvern, de la parlamentari, de la nu mai ştiu eu cine că va primi banii i-au spus la constructor «lucrează, că îţi aduc eu banii». Constructorul a lucrat, că a vrut să aibă activitate, că unii au facturat, că alţii nu au facturat, nu am eu de unde să ştiu lucrul ăsta. Dacă s