Principesa Margareta şi principele Radu, alături de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, vor efectua, duminică, de Ziua Naţională, un drum simbolic cu trenul regal, iar la finalul călătoriei va fi inaugurat "Salonul Regal" din Gara de Nord, restaurat în forma din vremea regelui Carol I.
Potrivit Casei Regale, trenul regal va pleca duminică, la ora 13.00, din Gara Sinaia, plecarea fiind precedată de un ceremonial care va începe la ora 12.45. Accesul publicului la eveniment este liber.
Principesa Margareta şi principele Radu vor fi acompaniaţi, în tren, de principesa Elena şi de principele Nicolae, precum şi de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.
Trenul regal va ajunge în Gara Câmpina la ora 3.35, unde va opri 10 minute. De asemenea, va avea loc un ceremonial, la care accesul publicului este liber.
Trenul va ajunge în Gara Ploieşti Vest la ora 14.23, unde va staţiona 15 minute.
Călătoria se va încheia la ora 15.45, când trenul regal va ajunge în Gara de Nord din Bucureşti. Principesa Margareta, principele Radu, principesa Elena şi principele Nicolae, alături de ministrul Transporturilor, vor participa la ceremonia de inaugurare a "Salonului Regal" de la Gara de Nord, restaurat în forma originală, din vremea regelui Carol I.
Călătoria este iniţiată şi găzduită de Ministerul Transporturilor. Gara de Nord (1872) şi Gara din Sinaia (1913) sunt edificii ridicate sub domnia regelui Carol I.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »