Tata mi-a povestit că un cunoscut de-al lui avea o cutiuţă de chibrituri împodobită cu o etichetă pe care scria „Capete de aţă care nu folosesc la nimic“. Înăuntru se afla exact asta: capete de aţă prea scurte ca să poată folosi la orice, fie şi să le legeni în aer ca să arăţi că ţi se fîlfîie.
Omul se limitase totuşi la o cutie de chibrituri, puteai s-o iei şi ca pe o poantă, dar am văzut într-un serial Discovery că există oameni care îşi umplu casa – ad litteram – cu obiecte de care nu au nevoie, de la sendvişuri la dulapuri, pînă cînd nici nu se mai poate circula prin camere. Şi, inevitabil, locul devine insalubru. Pute. Colcăie şobolanii. Unii dintre bolnavi – căci e o boală, fireşte, se cheamă colecţionarea compulsivă de obiecte – îşi iau curajul să ceară ajutor şi atunci are loc o intervenţie. Casa e golită şi igienizată, sub privirile înspăimîntate ale celor care-şi pierd agoniseala. Totul e să reziste să n-o ia de la-nceput şi să nu intre în sevraj.
Un hoarding pe adresa dumneavoastră
Dacă vorbim despre obiecte, cazurile sînt din fericire rare. Dacă trecem însă în domenii non-materiale, lucrurile se schimbă radical şi foarte mulţi dintre noi avem simptome de hoarding.
DE ACELASI AUTOR Vai, ce-am plîns! Luna trecută am vorbit mai puţin... Înmormîntare cu manele Presa, înapoiată În primul rînd, hoarding de gînduri şi (hai să le zicem) idei. Cîîîte lucruri absolut inutile nu ne trec prin cap, ne ocupă timpul mental, ne consumă energiile interioare, ne macină, ne frămîntă. Mai sînt printre ele şi concepte măreţe, gen problema păcii mondiale, combaterea încălzirii globale şi eliberarea planetei de cianuri, dar majoritatea sînt fleacuri, mărunţişuri şi nimicuri.
În al doilea rînd, hoarding de gesturi. Ne aflăm deseori în deficit de gesturi frumoase (să dai un leu unui cerşetor, să zîmbeşti unui copil, să ajuţi pe oricine să facă orice
