150 de copii învaţă în imobilul ce trebuie evacuat în vara lui 2014, soluţia avută în vedere deocamdată fiind mutarea grădiniţei în incinta liceului de pe strada Castelului
În ultimii ani, o serie de spaţii în care funcţionau instituţii publice sau de învăţământ au fost revendicate şi apoi retrocedate foştilor proprietari. Primăria a întâmpinat o serie de dificultăţi din această cauză, iar ultima problemă vizează Grădiniţa nr. 1, de pe strada Constantin Brâncoveanu. Aceasta a fost retrocedată unui cetăţean german, care încă din primăvară a trimis o somaţie pentru eliberarea spaţiului. Deocamdată, anul acesta şcolar, cei 150 de micuţi îşi vor putea desfăşura activitatea în vechiul spaţiu, însă edilii trebuie să găsească o soluţie pentru anul viitor. Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că soluţia optimă la această oră este mutarea grădiniţei în incinta Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu”, de pe strada Castelului, unde sunt câteva spaţii libere. „Aceste spaţii pot fi amenajate până în luna septembrie 2014, fiindcă am fost somaţi încă din primăvară să eliberăm spaţiul de pe strada Brâncoveanu. Astfel, în bugetul pe anul viitor vom aloca fondurile necesare amenajării spaţiilor din incinta liceului, ca să corespundă tuturor normativelor şi să nu avem alte litigii. În prezent, nu plătim chirie pentru spaţiul de pe Brâncoveanu”, a precizat Popa.
Pe Constantin Brâncoveanu, la câteva case distanţă de Grădiniţa 1, se află o altă grădiniţă, care funcţionează în incinta fostului liceu care a fost desfiinţat. Şi aceasta are o problemă, fiindcă mai are un corp pe strada Carierei, unde sunt înscrişi 50 de copii, însă condiţiile de acolo nu mai corespund, iar anul viitor clădirea riscă să nu mai primească autorizaţie de funcţionare. Viceprimarul susţine că este necesară mutarea tuturor copiilor în clădirea de pe Brâncoveanu, astfel că şi acolo sunt necesare noi amenajări,