PRO AGRO: Reticenţa agricultorilor de a se asocia este nejustificată, având în vedere că fostele CAP aparţineau statului, iar noile forme asociative sunt guvernate în funcţie de votul membrilor
Agricultorii români ar avea o multitudine de beneficii în cazul în care ar accepta să facă parte din diferite forme asociative, consideră federaţiile patronale din agricultură, punctând că prin asociere agricultorii pot avea costuri diminuate de producţie şi îşi vor putea vinde toate produsele.
În opinia patronatelor din agricultură, micii fermieri n-ar mai trebui să fie reticenţi în privinţa asocierii, din cauza renumelui prost pe care l-au avut fostele CAP.
"Actuala criză economică şi creşterea cu aproape 70% a cererii de alimente la nivel mondial până în anul 2050 vor fi punctul de plecare în dezvoltarea cooperativelor. Va fi necesară susţinerea fermierilor pentru a încasa mai mult, având în vedere că obţin doar o parte din preţul achitat de consumatori pentru produsele agroalimentare", au considerat patronatele în cadrul Business Forumului preşedinţiei Cogeca privind internaţionalizarea cooperativelor agroalimentare, organizat la Bruxelles.
Subliniind că formele asociative din agricultură "reprezintă unul dintre actorii esenţiali pentru dezvoltarea rurală", patronatele din agricultură evidenţiază că acestea pot asigura viabilitatea economică a zonelor rurale, inclusiv a celor defavorizate, "creând şi exploatând resursele rurale importante odată cu asigurarea unui număr semnificativ de locuri de muncă".
Asocierile din ţara noastră sunt într-o fază incipientă
"România are de suferit mult din punct de vedere economic din cauza reticenţei fermierilor în a intra în cooperative agricole, deoarece majoritatea au impresia greşită că cele actuale sunt la fel ca fostele CAP-uri. Diferenţa este că acele CAP erau conduse de stat, ia