Moto: Lumina şi întunericul sunt părţi din Dumnezeu. Poezia este parte din Dumnezeire. Prin Poet, Creatorul încearcă să se cunoască definitiv, adică să realizeze şi viaţa trecătoare, deoarece pentru Poet a muri înseamnă - vorbă reluată - a refuza orice înţelegere, pe veşnicie, din toate părţile.

Tu locuieşti cu mine, Iubito, poate prin mine

ai domiciliul stabil în poezie

harul de-l avem ne îndeamnă la întrebări

cu răspunsuri ieşite din normal:

de ce ne urmăreşte o singură umbră?

Eşti durerea de după plăcerea

împărţirii inimii pe creier:

pe bolta minţii stele-inimioare înalţă

pe bolta cerului meteori pe clipe coboară

e dute-vino pe coarda întinsă a sufletului

cât pentru perechea dintr-o singură fiinţă…

Doamne, alungă-mi admiratorii

Procust şi Cain

alungă-i pe cei ce hohotesc în ceafa Gorgonei

despre mirarea mea împietrită!

xxx

Te admir ridicând zidul

mă bucur să am ce sări, femeie

las în urmă cohortele umbrelor speriate

de strigătul meu „vreau zidul pentru mine”

sar şi fiecare salt trage semnalul

pentru startul jocheilor, salahorilor de carieră

„să vină calul şi trambulina”, strig spre tine

am nevoie de zid ca de chilie

peste zid trece culoarea cerului spre frunte

ştiu că zidul face parte din tine

de zidul tău lovesc privirile lacome

ridici zidul pentru jocul de-l ştim doar noi

în zidul tău moartea are picioarele îngropate

dincoace mă plictisesc călărind de-a viaţa…

de ce roade calul obstacolul de piatră?

xxx

Înţeleg bine partea de acolo când respir

partea de aici mă strânge precum umbra

trag la speranţe în amontele vieţii

cu câtă însufleţire mi-ai aruncat pe lopeţi

Din