Scris de Cristian Horgoș - Mudura spune că proiectul public-privat Oasis ar fi fost gata. Pe când Parcul Salca e tot în prelungiri.
Municipalitatea nu prea a avut mână la proiecte public-private. Finanţarea podului Macio a căzut pe bugetul local fără ca investitorul italian să depună garanţia convenită. Licitaţiile pentru parcările supra sau subterane nu au atras investitori interesaţi. Iar în locul proiectului Oasis, propus Consiliului Local încă din 2009 de omul de afaceri Alexandru Mudura, s-a preferat un Parc Salc finanţat prin Fondul de Mediu. Însă finanţarea a fost suspendată iar la Parcul Salca se va lucra, pe banii orădenilor, cel mai devreme din martie 2014. „Proiectul Oasis ar fi fost gata acum”, ne-a mărturisit miercuri Alexandru Mudura. Fiindcă nu a câştigat atunci interesul Primăriei, patronul Lotus Center se rezumă să construiască, pe cele şase hectare pe care le are în zonă, un bussiness-center pe şase nivele.
Îi rămâne însă regretul că s-a pierdut şansa unui proiect care i-ar fi încununat blazonul de om de afaceri şi care ar fi pus Oradea pe harta turismului mondial. În mai 2009, Mudura senior pleda că „în plină criză ar trebui amânate sau relocate proiectele de parcuri, în favoarea unui proiect care ar dezvolta magnific Oradea.Mudura: „proiectul Oasis ar fi fost gata”
Pe 28 mai 2009, omul de afaceri Alexandru Mudura prezenta în Consiliul Local un proiect care ar fi asigurat Oradiei un atu european. Iar municipiul nu ar fi cheltuit din banii orădenilor ci doar ar fi contribuit cu teren
pentru a-şi trece în palmares un proiect public-privat de certă anvergură.
Ca amfitrion al licitaţiei caritabile organizate miercuri în Sala de Evenimente de la Lotus Center, Alexandru Mudura ne-a putut arăta pe fereastră stadiul proiectului Parcului Salca – preferat de municipalitate în locul complexului Oasis. L-am întrebat dacă mai are la ser