Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Naţională, sărbătorită mai devreme la Câlnic

Publicat in Pandurul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Gorjenii din Câlnic vor sărbători Ziua Naţională a României mai devreme ca de obicei. Pentru ca elevii să nu fie nevoiţi să vină de acasă pentru a susţine programul artistic pregătit special pentru 1 Decembrie, autorităţile locale au decis ca o parte din manifestări să aibă loc în cursul zilei de astăzi. Duminică, însă, vor fi depuse jerbe şi coroane de flori la cele trei monumente ale eroilor din localitate, precum şi la mormântul eroului necunoscut.

Elevii Şcolii Gimnaziale din Comuna Câlnic susţin în această dimineaţă un program artistic dedicat Zilei Naţionale a României. În jurul prânzului, localnicii vor sărbători evenimentul împreună cu autorităţile locale, cu un pahar de vin fiert şi o porţie de fasole cu cârnaţi. „A devenit deja o tradiţie ca de 1 Decembrie să se servească fasole cu cârnaţi şi vin fiert. Noi am pregătit 500 de porţii pentru oamenii din comună. În cazul în care vremea nu ne va permit ca acţiunile să aibă loc în aer liber, îi vom dirija pe localnici spre căminul cultural”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic.

Ceremoniile religioase vor avea loc duminică, la monumentele eroilor. „Am decis ca programul artistic pregătit pentru 1 Decembrie să fie susţinut vineri pentru ca elevii să nu fie nevoiţi să piardă ziua liberă. Duminică vom duce jerbe şi coroane de flori la monumentul eroilor din centrul comunei Câlnic, la monumentul eroilor de la Hodoreasca şi la cel de la Pinoasa. De asemenea, vom duce coroane şi la mormântul eroului necunoscut din cimitirul Câlnic”, a mai precizat Dumitru Vulpe.

Gorjenii din Câlnic vor sărbători Ziua Naţională a României mai devreme ca de obicei. Pentru ca elevii să nu fie nevoiţi să vină de acasă pentru a susţine programul artistic pregătit special pentru 1 Decembrie, autorităţile locale au decis ca o parte din manifestări să aibă loc în cursul zilei de astăzi. Duminică, însă, vor fi

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum o ora
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Partidele franceze se grăbesc să construiască un front anti-extrema dreaptă înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare anticipate

News.ro acum o ora
Partidele politice din Franţa încercau luni să construiască un front unit menit să blocheze calea spre guvernare a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen, după ce acesta a înregistrat rezultate istorice câştig

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 56 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 5 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 58 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°