Nu numai eu, dar şi alţi comentatori au semnalat incontestabilele note de primire triumfală, ieşită din comun, conferite vizitei lui Li Keqiang în România de regimul USL.
Spun, regimul USL, pentru că, deşi teoretic, PNL e o formaţiune prin nimic dependentă de moştenirea neocomunistă a PSD, moştenire lăsată prin testament, înainte de a muri politic, de Ion Iliescu, un comunist cu nostalgia socialismului de tip chinezesc, la atmosfera pritocită de Victor Ponta, PNL, în frunte cu Crin Antonescu, a pus şi el un umeraş, dacă nu chiar un umăr.
Înfăţişarea de Popîndău solemn a lui Crin Antonescu în capul banchetului parlamentar dat în cinstea Tovarăşului Li a spus totul despre rolul rezervat acestui partiduleţ de către PSD-ul atoateconducător:
Cel de momîie care dă mecanic din cap.
Chiar dacă puţini, dacă ne gîndim la ţîfna presei noastre de a se da independentă, cei care au pus în evidenţă şirul de fapte slugarnice, înscrise în Marea Gudurare faţă de China Comunistă, n-au pregetat să semnaleze discrepanţa dintre primirea făcută şefilor de stat occidentali şi primirea făcută premierului chinez, pus în fruntea Guvernului nu de alegeri libere, ci de intrigăraia chinezească de pe culoarele C.C. al PCC.
Ce-a fost a fost!
Analistul e însă dator să treacă dincolo de consemnarea faptelor, de colorarea violentă a acestei consemnări, şi să încerce să găsească explicaţiile acestui moment pro-China comunistă – aparent straniu – dacă ne gîndim că soţia lui Victor Ponta îşi plimbă fizicul la Bruxelles şi Strasbourg, pentru că România e membră a UE şi nu a Federaţiei Comuniste Chineze.
La o cercetare mai atentă, se poate observa că primirea triumfală făcută liderului comunist chinez a fost opera unei acţiuni conştiente, bine gîndite, a liderilor USL, în frunte cu Victor Ponta.
Dar nu numai atît.
