Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Group au semnat luni un document prin care compania chineză se arată interesată de proiect
Ulterior, furnizorul reactoarelor Candu, deja folosite la Cernavodă, a anunţat că este pregătit să livreze încă două unităţi în colaborare cu China
Proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă stagnează de aproape 5 ani, timp în care majoritatea investitorilor s-au retras
După zece ani de discuţii privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi cinci ani de stagnare a proiectului, timp în care o mare parte dintre investitori s-au retras din compania de proiect EnergoNuclear, chinezii ne aduc o gură de aer prin semnarea unui document cu Nuclearelectrica prin care-şi exprimă intenţia de a participa la investiţii şi la dezvoltarea energiei nucleare din România. Scrisoarea de intenţie, semnată luni între Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Group, a fost salutată de producătorul reactoarelor Candu, folosite deja la Cernavodă, care a anunţat că este dispus să livreze două noi unităţi în colaborare cu China.
"Candu Energy este pregătită să participe la livrarea acestor două reactoare nucleare CANDU. Avem legături puternice în România prin proiectele CANDU derulate anterior acolo şi suntem încântaţi de oportunitatea de a livra încă două unităţi", a declarat, într-un comunicat, Ala Alizadeh, vicepreşedinte Candu Energy pentru marketing.
"Încurajată" de întâlnirile care au avut loc în această săptămână, în România, cu reprezentanţii China Nuclear Power Engineering Company, Candu a anunţat că aşteaptă vizita în Canada a unei delegaţii chineze. Deşi a pus în funcţiune prima sa centrală nucleară abia în prima parte a acestui an, China este implicată în alte proiecte de anvergură din domeniul nuclear.
Potrivit publicaţiei chineze Cankao Xiaoxi, specialiştii chinezi au început, la