Persoanele cu vârste de peste 45 de ani sunt din ce în ce mai căutate de către angajatorii olteni, o arată statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt . Din păcate, din categoria de vârstă amintită fac parte şi cei mai mulţi şomeri.
Patronii preferă la angajare şomeri ce provin din acest grup vulnerabil, în primul rând datorită subvenţiilor pe care le primesc de la stat, iar în al doilea rând graţie experienţei în muncă. Potrivit legislaţiei în vigoare, angajatorii care încadrează în muncă şomeri în vârstă de peste 45 de ani vor primi subvenţii de 500 de lei pe lună pentru fiecare persoană angajată pentru o perioadă de maximum 12 luni.
Aceştia vor fi scutiţi de plata contribuţiilor sociale pentru şomaj aferentă persoanelor respective angajate pentru o perioadă nedeterminată şi au obligaţia de a menţine şomerii în activitate timp de cel puţin doi ani. Potrivit oficialilor AJOFM, de la începutul anului, 153 de şomeri în vârstă de peste 45 de ani au fost încadraţi în muncă.
În conformitate cu prevederile Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, AJOFM acordă angajatorului, pentru fiecare persoană angajată, 500 de lei pe lună, timp de 12 luni, pentru absolvenţii de învăţământ gimnazial; 600 lei pe lună, timp de 12 luni, pentru absolvenţii de liceu şi 750 de lei pe lună, timp de 12 luni, pentru absolvenţi de studii superioare.
„De la începutul anului au fost încadraţi 49 de absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ. Totodată, pentru stimularea încadrării absolvenţilor înregistraţi la agenţie şi care s-au încadrat, s-au acordat prime la un număr de 58 de absolvenţi”, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt.
Mai mulţi bărbaţi decât femei în şomaj
Din datele statistice rezultă că, cei mai mulţi şomeri