Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, susţine că descentralizarea este, de fapt, o dezorganizare a administraţiei şi că Victor Ponta şi Liviu Dragnea se tem de baronii locali.
"Uitaţi ce se întâmplă cu această descentralizare, este o dezorganizare aproape programată a administraţiei, este o lovitură care se dă intereselor locale şi o dezorganizare la nivel central. Pe drum de la Tulcea la Constanţa citeam în ziar cum îşi transferă acum maşinile de la o instituţie la alta să nu le ia autoritatea locală. Asta au înţeles ei din descentralizare, cum să mai mişmăşească cinci autovehicule pentru că numai asta au în cap, avantaje, avantaje şi avantaje", a declarat Cătălin Predoiu, joi seară, la Constanţa.
El a precizat că Victor Ponta nu înţelege nimic din descentralizarea făcută de Liviu Dragnea şi că amândoi se tem de forţa baronilor locali.
"Unde este statul naţional unitar român ? Păi stă nu numai în cântecele cu «Treceţi, batalioane române, Carpaţii», să ştiţi, statul naţional unitar român stă într-o administraţie eficientă şi nu putem sta cu mâinile în sân să vedem cu o dezorganizează domnul Dragnea numai pentru că domnul Ponta nu înţelege nimic din ce face domnul Dragnea. Sau, dacă înţelege, îi este frică de domnul Dragnea pentru că domnul Dragnea are la buzunar baronii. Şi lui domnul Dragnea îi e frică de baroni pentru că dacă vor baronii fac aşa şi l-au dat jos din scaun şi mai dă un telefon domnul Mazăre la Bucureşti şi se mai schimbă nu ştiu câte poziţii în Guvernul României. Asta nu este ţară, este banana republic şi noi nu vrem să trăim într-o ţară bananieră, într-o ţară feudalizată", a spus Predoiu.
El i-a acuzat pe actualii guvernanţi că distrug economia, administraţia şi că oferă în loc spectacole televizate şi carnavaluri.
"O să facem la carnavaluri până o să mâncăm din carele alea alegorice, că altceva nu vom avea c