(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 88, septembrie 2013) Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.) Cînd mass-media, prin puţinele ziare care au mai rămas şi multele televiziuni teleghidate în care se face teleguvernarea, au instituit o lege a tăcerii şi ignoranţei sau au minimalizat cît se putea protestele, cetăţenii-protestatari nu au suferit foarte mult. Pentru că aveau la dispoziţie mijloacele de producţie şi diseminare: smartphones, camere foto ieftine şi bune, reţelele sociale (Facebook şi Twitter), platformele-reţele video (Youtube, Vimeo) şi blogurile sau platformele de opinii şi comentarii. Dacă mass-media erau ţinute în chingi de contractele dubioase semnate cu marea corporaţie a aurului inexistent, social media au devenit extensia digitală a unei veritabile agora renăscute în Piaţa Universităţii, dar şi în alte locuri din oraş. Desigur, Google a înregistrat seismul cultural care se propaga în digital, iar salvarea Roşiei Montane a devenit cel mai de interes subiect al anului. Cifrele din Google Trends (o aplicaţie online care analizează interesul de căutare pentru diferiţi termeni introduşi de internauţi) stau dovadă - un interes maxim (100) a fost atins în acest an doar de dezbaterea în jurul Roşiei Montane. Odată cu protestele, utilizatorii au început să folosească masiv hashtag-urile în toate reţelele sociale (depăşind Twitter), cum ar fi #unitisalvam, #rosiamontana, #saverosia etc. E o metodă simplă de a grupa diferite elemente de conţinut sub o umbrelă. Într-o lume digitală nu mai există rafturi, doar etichete şi astfel poţi (re)ordona orice informaţie după