Operatorul de servicii medicale private MedLife, controlat de familia Marcu, estimează că va ajunge la un profit operaţional de 15 milioane de euro în următorii doi ani comparativ cu nivelul de 10 milioane de euro aşteptat în 2013.
Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie al MedLife, spune că operatorul va pune mai puţină presiune pe dezvoltare şi se va concentra pe creşterea profitabilităţii.
„Vom începe prin a fi mai atenţi la preţurile serviciilor noastre – astfel, dacă anterior am mizat mult pe promoţii, respectiv creşterea cotei de piaţă, acum profitabilitatea businessului va avea prioritate“, a precizat Marcu. Această schimbare de strategie vine după ce compania a analizat topul celor mai mari jucători din domeniu, iar poziţia de lider pe această piaţă „îi permite în momentul de faţă să se concentreze mai mult asupra profitabilităţii businessului“.
Compania estimează că va înregistra anul acesta o cifră de afaceri de 72 mil. euro, rezultat care ar plasa MedLife pe primul loc în topul celor mai mari jucători de pe piaţa privată de servicii medicale. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri cumulată de 63 mil. euro, în timp ce rezultatul consolidat la nivel de grup a fost de aproximativ 59 mil. euro.
MedLife s-a extins extrem de agresiv în ultimii ani, într-o perioadă în care întreaga piaţă de profil era în expansiune şi în care investiţiile se ţineau lanţ. Spre exemplu, în 2011, unul dintre cei mai dinamici ani pentru companie, MedLife a inaugurat un spital de ortopedie, unul de pediatrie, o clinică de dermatologie estetică, un spital privat la Braşov, a achiziţionat clinica Eva, grupul Genesys Arad, dar a mai deschis şi alte clinici. Continuarea pe ZFCorporate
Operatorul de servicii medicale private MedLife, controlat de familia Marcu, estimează că va ajunge la un profit