Antrenorul Ionuț Chirilă are planuri mari cu echipa pe care o pregătește, Concordia Chiajna. Sursa: Codrin Prisecaru
„Dacă arbitrul era corect, câștigam fără probleme meciul de aseară, de la Vaslui (n.r. - încheiat cu scorul de 0-0). Am fost mult peste cei de la FC Vaslui, am avut 35 de minute de vis, cu 4 cornere într-un minut și jumătate.
În scurt timp vom juca cel mai bun fotbal din România! Dacă vom avea liniște, anul viitor ne vom califica în Europa League! Cum am spus și după ce am învins-o pe Astra, acum putem bate orice echipă din România! Fără gravele greșeli ale arbitrilor, am fi avut acum 24 de puncte.
8 antrenori din 10 ar fi cerut jucători noi, eu nu am făcut asta. Le-am dat credit celor de acum. Mi s-a oferit un milion de euro pentru transferuri, dar l-am păstrat, n-am făcut încă nimic cu el. Am, din fericire, un patron care are un nivel intelectual peste al multora din Liga I, care nu a pus căruța înaintea boilor și cred că în 2 ani o să ajungem să vindem fotbaliști la nivel mondial.
Sunt un antrenor care construiește cu mult curaj. Am 7 titulari sub 21 de ani, produc noii Tararache, Petre, Raț, Maftei, Bratu, Niculae, Sânmărtean”, a declarat Ionuț Chirilă, la Radio GSP.