Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biletele la premiera spectacolului de operă rock-simfonică se vând ca pâinea caldă. Ce rol vor avea invitaţii speciali Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică

Publicat in Press Alert, joi 28 noiembrie 2013 ·

Premiera naţională a Operei Rock – Simfonică „Meşterul Manole” de sâmbătă este mult aşteptată de timişoreni, şi nu numai. Biletele la spectacolul extraordinar de la Sala Capitol se vând ca pâinea caldă atât în ţară, cât şi în străinătate, români din diaspora şi chiar americani sau canadieni vor să ia parte la ineditul eveniment. Cu doar două zile înainte de premiera spectacolului, cei aproape 100 de muzicieni care vor fi prezenţi pe scenă repetă de zor pentru ca totul să iasă perfect.

Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul, a afirmat, astăzi, că se doreşte ca spectacolul care va avea loc la Timişoara sâmbătă să se desfăşoare şi în alte oraşe din ţară, însă doar cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. În ceea ce priveşte spectacolul de sâmbătă, Ioan Gârboni a adăugat că „se folosesc lumini colorate, dar foarte puţine, pentru că vrem ca spectatorii să se poată bucura de o muzică pură, de aceea nu vom apela la artificii de scenă. Este vorba de multă muncă, să nu credeţi că este uşor să îmbini două stiluri, este o lucrare extrem de serioasă”. Potrivit acestuia, cei doi invitaţi speciali, Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, vor avea rolurile lor în piesă, jucându-i pe doi din cei zece meşteri.

Josef Kappl, legendarul basist care a făcut parte din trupa Phoenix şi compozitorul Operei Rock – Simfonică „Meşterul Manole”, spune că a avut o mulţime de dificultăţi în concretizarea spectacolului, dar „după câteva repetiţii cu orchestra Filarmonicii am ştiut că totul va fi bine”. Întrebat de ziarişti despre părerea pe care crede că ar avea-o Nicu Covaci despre acest spectacol, Josef Kappl a afirmat că „nu mă interesează părerea lui, nu vreau să aud acest nume”. Organizatorii evenimentului speră ca în vara anului viitor, spectacolul să ajungă şi la Curtea de Argeş, unde va fi susţinut în aer liber. Timişorenii pot achiziţiona bilete de la

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 22 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°