Peste 2.300 de monumente istorice din Transilvania au fost identificate şi incluse în primul proiect online de promovare a moştenirii culturale - www.ourheritage.ro. Scopul proiectului nu este unul neapărat turistic, ci mai degrabă de identificare a gradului de degradare a monumentelor pentru a se interveni în conservarea acestora.
Membrii Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS), cea care a implementat proiectul, au petrecut mii de ore de muncă pentru a fotografia şi a se documenta referitor la monumentele istorice din judeţul Sibiu. Informaţiile prezentate pe site sunt certificate de un Consiliu Ştiinţific din care fac parte arheologi reputaţi, directori de muzee sau reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior de profil. „Site-ul reprezintă o bază de date actualizată cu toate monumentele istorice din Transilvania. Vrem să vedem în ce stare de conservare sunt, trebuie să depistăm riscul de degradare pentru a se putea interveni ulterior. Aici sunt câteva probleme, deoarece multe dintre monumentele degradate, cum ar fi diverse vile şi conace, sunt în proprietate privată, iar statul nu poate interveni pentru conservarea lor. Am avut şi surprize, în sensul că aproximativ 10% din ceea ce se află pe lista monumentelor istorice nu mai există fizic în prezent“, a explicat Tudor Popa, preşedintele AIOS.
Sursă de informaţii
În afara aspectului practic, al necesităţii de conservare, „Our Heritage“ reprezintă cea mai completă sursă de informaţii despre monumentele istorice ale Transilvaniei. Adresându-se tuturor celor care doresc să viziteze sau să recomande planificarea unei călătorii în Transilvania, www.ourheritage.ro este un instrument foarte practic și ușor de utilizat, care oferă posibilitatea filtrării obiectivelor culturale în funcție de preferințe, accesibilitate și priorități.
Prima etapă a proiectului cultural a fos