Credeţi că mintea dumneavoastră funcţionează ca un computer? Ştiu: o să săriţi repede în apărarea "umanităţii", al cărui vigilent reprezentant sunteţi, şi o să "nuanţaţi"! Un computer, poate, dar ceva mai complicat, de un tip special care funcţionează pe un suport bio-chimic; de fapt, se pare, mai multe computere, legate între ele după nişte reguli aparte... etc. OK! Dacă admiteţi, totuşi, un grad suficient de similitudine, încît să-i putem spune computer, chiar şi cu ghilimele, atunci, am o veste proastă pentru dumneavoastră! (Nu vă supăraţi că mă ocup de veştile proaste, întîi, dar n-am ce face, aşa mi-au spus colegii de la marketing... acestea sunt cele interesante, care se vînd!). Vestea proastă, aşadar, este aceea că, aşa cum în calculatorul dumneavoastră circulă, fără să vreţi şi fără să ştiţi, "viruşi", programe cu capacitate de auto-reproducere care pot face tot felul de năzbîtii, inclusiv să vă blocheze complet utilizarea atît de folositoarei maşinării, tot aşa se întîmplă şi cu mintea noastră! Viruşii minţii umane au fost botezaţi: meme! Izvoditorul acestei idei, plină de consecinţe roditoare, este Richard Dawkins. A "comis-o" într-o carte apărută în 1976, "The Selfish Gene", în care a introdus termenul de "memă", analog celui de "genă": entitatea culturală primară, transmisibilă, cu capacitate de auto-reproducţie, pe baza unei informaţii standard, respectiv de modificare programată şi influenţare a gîndirii şi a comportamentului uman. Vă mai plictisesc cu teoria doar cît să vă spun că, după Richard Brodie, memele sunt specializate funcţional: distincţii, strategii, asocieri, iar "şiretlicurile" folosite pentru a-şi asigura circulaţia şi răspîndirea se bazează pe mecanisme simple şi universale ale minţii noastre, cum sunt: condiţionarea, disonanţa cognitivă sau "mascarea". Două consecinţe fabuloase, legate inseparabil, ca feţele unei monede, rezultă din ins