Românii sunt cei mai mulţumiţi cetățeni din regiune de viaţa de familie, arată un studiu al firmei de marketing Daedalus Millward Brown. În același timp, românii sunt printre cei mai nemulţumiţi când vine vorba de sistemul public de sănătate şi de învăţământ. Studiul a fost făcut în şapte ţări din sud-estul Europei.
În ceea ce privește viața de familie, mai mult de 83% dintre români s-au declarat multumiţi sau foarte multumiţi, fiind urmați de turci şi de croaţi. În acest clasament, cehii şi slovacii au cele mai mici scoruri, totuși cu procente de aproximativ 67%. Datele sunt în concordanță cu rata ridicată a divorțurilor din aceste state, printre cele mai mari din Europa - 66% în Cehia şi 47% în Slovacia. De partea cealaltă, România are una din cele mai scăzute rate a divorţurilor din Europa, de numai 22%.
În ceea ce priveşte sistemul privat de sănătate, 65% dintre români s-au declarat multumiţi sau foarte multumiţi de acesta, România ocupând astfel primul loc în regiune. Românii sunt urmaţi la mare distanţă de turci şi de sârbi.
În contrast, sistemul public de sănătate generează insatisfacţie pentru 4 din 5 români, arată studiul.
Astfel, România se situează pe penultimul loc în regiune după nivelul de mulţumire faţă de sistemul public de sănătate, doar aproximativ 17 procente dintre români declarându-se multumiţi sau foarte multumiţi de acesta.
Topul satisfacţiei faţă de sistemul public de sănătate este condus detaşat de Turcia (48%) şi continuat de Cehia şi Croaţia.
O situație asemănătoare se întâlneşte şi în cazul sistemului de învăţământ, 72% dintre români fiind nemulţumiţi de sistemul public de învăţământ. România este devansată la gradul de nemulţumire doar de Serbia.
Referitor la învăţamântul privat, 45% dintre români s-au arătat mulţumiţi de această formă de învăţământ, ocupând locul al doilea în regiune, după