Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul tren de mare viteză Paris-Barcelona va circula de la 15 decembrie

Publicat in CityNews Alba, joi 28 noiembrie 2013 ·

Primul tren de mare viteză care va lega Parisul de Barcelona va circula de la 15 decembrie.

Acesta va permite legătura dintre cele două oraşe în şase ore şi 20 de minute.

Rajoy a făcut acest anunţ în cursul vizitei la Madrid a preşedintelui francez Francois Hollande, subliniind că punerea în serviciu a acestei linii va ajuta la "depăşirea barierelor şi frontierelor" între statele Europei.

"Serviciul comercial al acestei linii va începe la 15 decembrie", a declarat Mariano Rajoy. "Vom asista la o reuşită istorică în interconexiunile spaniole-franceze", a adăugat el.

Deschiderea liniei TGV "va permite pentru prima dată conexiunea de înaltă viteză între Franţa şi Spania şi a Spaniei cu restul Europei, în final", a subliniat el.

Călătoria va dura şase ore şi 20 de minute, faţă de şase ore 40 cât este în prezent cu schimbarea trenului la Figueres, în apropiere de frontiera franceză.

"Vom face şase ore 20 de minute fără schimbări, altădată trebuia luat un tren de noapte care se oprea la Limoges. Se făceau 11 ore şi jumătate", a apreciat de asemenea Francois Hollande.

"Este o mare reuşită" a adăugat el, dezvăluind că a fost "nevoie de 20 de ani" pentru ca această linie să devină realitate.

Exploatarea comercială a acestei legături, care nu este încă pe deplin de mare viteză, va fi împărţită între companiile feroviare franceză SNCF şi spaniolă Renfe.

Obiectivul final este de a lega Parisul de Barcelona în cinci ore şi 35 de minute, însă pentru aceasta este nevoie ca tronsonul dintre Perpignan şi Nimes, în sudul Franţei, să treacă la mare viteză, ceea ce este prevăzut pentru 2021, conform Renfe.

Până atunci, începând cu 14 decembrie, vor exista două trenuri dus-întors pe zi între Paris şi Barcelona, a declarat SNCF.

Cu 3.000 de kilometri de linii feroviare, Spania a depăşit în 2010 Franţa la numărul de kilometri de linie

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 2 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 43 minute
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Turiştii se întorc de la munte: trafic intens pe arterele ce duc spre Capitală

Ziarul Financiar acum 23 minute
Traficul rutier este intens duminică după-amiaza pe DN 1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului, Autostrada A 1 dinpre Vama Nădlac spre Deva: turiştii se întorc de la munte spre localităţi din Sudul ţării sau spre Capitală. Potrivit Centrului Infotr

Tratament injectabil inovator pentru regenerarea inimii după infarct

News.ro acum 2 ore
O descoperire promiţătoare în domeniul bioingineriei cardiovasculare ar putea îmbunătăţi modul în care sunt trataţi pacienţii după un infarct miocardic. Cercetătorii au dezvoltat un polimer injectabil care, administrat intravenos, stimulează procese

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 3 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni

News.ro acum 3 ore
Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, rela

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 7 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°