Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, miercuri, că estimează o creştere a preţului carburantului la pompă de 0,3-0,4 lei pe litru, aceasta fiind o estimare pesimistă, în urma creșterii accizei de 0,7 cenţi pe litru.
'În 2010 preţul petrolului Brent a crescut cu 35,7%, iar al produselor petroliere cu 26,3%, în 2011 preţul petrolului a crescut cu 31,1%, iar preţul carburanţilor la pompă s-au majorat în România în 2010 cu 13% şi în 2011 cu 12,8%, deci la o treime sau maxim jumătate din creşterea netă a preţului carburantului. Creştere accizei cu 0,7 cenţi nu are ca impact direct la preţul la pompă aceeaşi creştere. Creşterea estimată de noi este undeva la 0,3 - 0,4 lei în funcţie de tipul carburantului, dacă este benzină sau motorină, dar aceasta este o estimare pesimistă, adică maximă. Noi credem că preţul în produsul final este mult mai mic pentru că preţul este raportul dintre cerere şi ofertă', a precizat Chiţoiu, în cadrul dezbaterilor privind bugetul pe anul viitor din Comisiile parlamentare pentru buget-finanţe, potrivit Agerpres.
Ministrul Finanțelor se așteaptă ca o parte din influența creșterii accizei să fie suportată de către companiile petroliere, întrucât efectul real al creșterii accizei la pompă și modificarea modului de calcul al accizei este de peste 50 de bani, așa cum a arătat capital.ro în urmă cu câteva zile.
Practic, carburanții se vor scumpi cu aproximativ 50 de bani/litru, ceea ce înseamnă o creștere de peste 8%, scria capital.ro în urmă cu câteva zile. Mai mult, Chițoiu preciza și el în luna octombrie, atunci când a fost aprobată această taxă, că un litru de benzină va ajunge anul viitor între 6,2 și 6,25 de lei.
Mai mult, președintele Traian Băsescu a declarat duminică seara că în situaţia în care Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil,