Posesorii de iPhone pot să aibă la dispoziţie acum 50 de GB suplimentari pentru stocare, direct de la "regele pirateriei", Kim Dotcom.
După închiderea MegaUpload, Kim Dotcom a decis să ia o cale mai normală. A deschis Mega, un rival pentru Google Drive, SkyDrive sau Dropbox. Serviciul de stocare aduce 50 de GB suplimentari în Cloud pentru utilizatori şi o criptare suplimentară a datelor, potrivit lui Kim Dotcom.
La început a fost o aplicaţie web, un site care permitea urcarea documentelor, distribuirea lor către prieteni şi organizarea în foldere. Utilizatorii au cerut mai mult. Utilizatorii au cerut conectivitate între dispozitive. Ei bine, acesta a venit.
Aplicaţia de Android a fost lansată acum patru luni, iar acum a fost prezentat şi aplicaţia de iPhone. Singurul lucru care lipseşte din această aplicaţie este sincronizarea cu camera foto a telefonului, astfel ca pozele să se salveze automat în Cloud.
Dacă doriţi să folosiţi varianta plătită, costă 10 dolari pe lună sau 100 de dolari pe an pentru 500 de GB.
Potrivit ultimelor date oferite de Mega pe contul oficial de Facebook, există 500 de milioane de fişiere stocate pe serverele companiei.
Vizitează-ne şi pe Facebook la „Tech Adevărul“
Lansarea oficială Mega