Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destin nemilos: La 10 ani are tumoare în mijlocul creierului imposibil de operat

Publicat in Vremea Noua, joi 28 noiembrie 2013 ·

Medicii spun că ea şi-ar reveni dacă i-ar extirpa-o, însă nu au cum ajunge la ea.

O fetiţă în vârstă de zece ani, diagnosticată cu tumoare la hipofiză, nu poate fi operată chiar dacă şansele ei de supravieţuire ar fi mult mai mari. Tumoarea este localizată în zona centrală a creierului, iar medicii nu au putut să facă decât o biopsie. Dacă ar fi încercat extirparea tumorii, chiar dacă intervenţia chirurgicală era reuşită, şansele ca fata să nu devină asemeni unei legume erau foarte mici. Asta deoarece tumoarea este aproape de mijlocul creierului, şi nu într-o parte, iar pentru a o scoate chirurgii ar fi trebuit să desfacă creierul şi să scoată o bucată din el, pentru a ajunge în acel loc. Singurul lucru care ar putea-o salva este radioterapia, pentru ca tumoarea să dispară, iar mai apoi tratamentul cu citostatice. Cu toate acestea, medicii sunt pesimişti şi nu ştiu dacă se va vindeca. „Dintre toţi copiii cu tumori cerebrale, acesta este singurul caz despre care nu ştim cum va merge şi dacă totul va fi bine. Tumoarea este într-un loc în care nu se poate face extirparea. Pe zi ce trece se tot dezvoltă şi se extinde deja spre nervul optic, iar în viitor vor apărea probleme de vedere, care pot duce până la orbire“, a declarat conf.dr. Ingrid Miron, şefa Clinicii de Oncologie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“. De asemenea, o astfel de tumoare duce la problemele hormonale grave, la nivelul glandei hipofizare fiind sintetizaţi hormonii ce controlează dezvoltarea funcţiilor endocrine din organism. Unele tumori hipofizare se caracterizează prin creşterea în dimensiuni a membrelor superioare şi inferioare, precum şi a feţei. Micuţa va merge la radioterapie şi, abia după ce procedura va fi gata, medicii vor putea pune un prognostic clar.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/destin-nemilos-la-10-ani-are-tumoare-in-mijl

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 46 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 31 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 5 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°