Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor să rămână neînvinşi acasă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Voleibaliştii craioveni vor să continue şirul succeselor şi să obţină a nouă victorie consecutivă în această toamnă. Elevii lui Dan Pascu primesc mâine vizita unei echipe arţăgoase, Unirea Dej, de la ora 17.30, iar Laurenţiu Vânătoru şi colegii săi aşteaptă mai mulţi oameni la meci.

Echipa masculină de volei SCM-U Craiova, vicecampioana României sezonul trecut, a avut un parcurs aproape fără greşeală în prima parte a sezonului, cu nouă victorii consecutive (şapte în campionatul intern, două în Cupa CEV) şi un singur eşec, în runda inaugurală a Diviziei A1, la Zalău. Oltenii vor să continue pe aceeaşi linie, deşi programul va fi încărcat, elevii lui Dan Pascu urmând să întâlnească echipe destul de puternice.

Prima confruntare dificilă pentru Laurenţiu Vânătoru şi colegii săi va fi mâine, când SCM-U Craiova va juca acasă, în Polivalentă, cu Unirea Dej, în cadrul etapei a noua din Divizia A1. Meciul va începe la ora 17.30, iar gazdele sunt puţin nemulţumite, deoarece în acelaşi oraş, fotbaliştii de la FC Universitatea Craiova vor întâlni pe stadionul „Ion Oblemenco“ echipa Minerul Motru, iar spectatorii probabil se vor îndrepta spre partida de fotbal.

Despre adversarul de mâine, craiovenii au numai cuvinte de laudă. Nu de puţine ori, Unirea Dej a pus probleme oltenilor. „Dejul este o echipă care an de an şi-a propus să joace în cupele europene şi chiar a reuşit. Are jucători care pot face oricând diferenţa. Noi de ani buni ne luptăm cu ei şi ne-au cam bătut. Dar vom juca la victorie şi nu cred că au şanse mari să ne bată în Polivalentă“, a spus Pascu ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Surprinşi de lipsa publicului

Laurenţiu Vânătoru, căpitanul echipei SCM-U Craiova, a spus că programul va fi infernal, cu şase meciuri în trei săptămâni, dintre care două în Cupa CEV, în compania francezilor de la Arago de Sete: „Ne dorim s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°