Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa arăta Traian Băsescu pe vremea când era rapidist

Publicat in Click, joi 28 noiembrie 2013 ·

Ştie toată ţara că preşedintele Băsescu este stelist. A spus-o nu o dată, a dovedit-o de alte multe ori, mai ales pe vremea tandreţurilor nocturne cu inculpatul Gigi Becali, la Golden Blitz. Puţini ştiu însă că, pe vremea când era ministrul transporturilor, actualul preşedinte ţinea cu Rapid.

Pasionat permanent de fotbal pe vremea când a fost ministrul transporturilor, nu a stat de-o parte. Nu, Traian s-a implicat în multe lucruri pozitive şi benefice giuleştenilor. S-a zbătut în parlament ca bugetul pentru sport al Ministerului Transporturilor să fie cam tot atât cât aveau Apărarea pentru Steaua şi Internele pentru Dinamo.

George Stanca

Apoi, de cum a venit la minister prima oară, a schimbat conducerea aducându-l preşedinte pe Mircea Pascu şi antrenori pe Riciu Rădulescu şi Marcel Puşcaş, subsemnatul fiind consilier de imagine. Adesea, ulterior, deci sub Copos, dl ministru aloca pentru transportul echipei avionul-şcoală al ministerului. Pe care o dată, la Sibiu, l-a condus o tură şi l-a pus jos în condiţii corecte, dovedind că nu numai la vapoare se pricepe...

În fine, domnul ministru era mereu prezent pe stadion, la sectorul VIP. Până în momentul în care a apărut premierul Văcăroiu. "Nea Nicu", rapidist adevărat şi nu de conjunctură, fost la piticii lui Ion Costea, era cultivat de interesele mai degrabă economice ale lui Copos. Când s-a închis potcoava şi s-a făcut "Peluza Văcăroiu", demn şi rănit, Traian s-a mutat la tribuna a 2-a, în galerie.

Întâmplarea face ca ultima oară la VIP să stea lângă mine. Era momentul tardiv când a lansat celebrul slogan "Vin la Primărie!". Şi a venit. De atunci nu-mi amintesc să mai fi călcat pe Giuleşti. Oricum, mie nu mi-a mai răspuns niciodată la nici un telefon... Dar asta e problema mea, eu oricum nu uit ce a făcut pentru Rapid.

Atunci... Căci, acum, la greu, când Rapidul a ajuns un

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 49 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii / Zboruri deviate

HotNews acum 12 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 59 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°