Banca Naţională va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC privind creditul acordat Ioanei Băsescu, control care va fi început săptămâna viitoare şi finalizat până la 9 decembrie, a anunţat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.
Întrebat de jurnalişti dacă BNR va efectua un control la CEC privind creditul contractat de către fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, Cinteză a răspuns că da.
El a precizat că Ministerul Finanţelor a transmis miercuri această solicitare către Banca Naţională a României (BNR), în calitate de principal acţionar al CEC şi că acţiunea de verificare va fi încheiată până la 9 decembrie.
Plenul Senatului a aprobat iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC - Bank S.A de către Comisia pentru buget-finanţe, iar ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, sunt invitaţi pentru audieri în 9 decembrie la comisia senatorială privind activitatea acestei bănci.
Membrii Comisiei de buget din Senat au decis să solicite băncii transmiterea, până în data de 9 decembrie, a listei tuturor creditelor acordate în condiţii speciale, începând cu anul 2011.
Ioana Băsescu arăta la jumătatea acestei luni că, în septembrie, a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro.
Creditul a fost contractat de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni.
Preşedintele Traian Băsescu declara că a convins-o pe fiica sa cea mare să cumpere terenul pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.
Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, la 13 noiembrie, că a fost sunat, în