Şeful direcţiei de supraveghere din Banca Naţională a României, Nicolae Cinteză, a declarat, la Sinaia, că banca centrală va începe un control de conformitate la CEC Bank.
Controlul este efectuat la solicitarea Ministerului de Finanţe, pentru a verifica condiţiile în care a fost acordat un credit de peste un milion de euro fiicei preşedintelui Traian Băsescu pentru achiziţia unui teren agricol.
"Temerile noastre sunt legate de riscul de reputaţie. Altfel, CEC e o banca mare, are lichiditate suficientă, nu este pe piaţa interbancară ca împrumutat net, dimpotrivă, furnizează bani", a declarat Cinteză.
Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu şi-a luat teren agricol cu un credit de 4,8 milioane de lei de la banca de stat CEC pe o perioadă de 30 de ani. Valoarea maximă a unui credit acordat de CEC pe baza normelor proprii, este de 2,8 milioane de lei. În baza politicii de risc a CEC, cu care a fost notificată și BNR, această limită poate fi depășită, în condițiile în care există garanții și venituri suficiente pentru acest lucru. De asemenea, în anumite condiții, chiar și limita superioară stabilită prin politica internă de risc poate fi depășită. Întotdeauna însă, depășirea acestor limite se face doar cu aprobarea comitetului executiv al băncii (în cazul CEC Bank al comitetului de direcție). Din respectivul comitet fac parte președintele CEC, prim-vicepreședintele și cei trei vicepreședinți, adică reprezentanții partidelor politice aflate la guvernare, PNL și PSD. Creditul nu putea trece doar cu aprobarea lui Ghețea, ci a majorității membrilor comitertului de direcție.