Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii sunt cei mai mulţumiţi din regiune de viaţa de familie şi nemulţumiţi de sănătate şi învăţământ

Publicat in Curierul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Românii sunt cei mai mulţumiţi din regiune de viaţa de familie, urmaţi de turci şi de croaţi, dar sunt printre cei mai nemulţumiţi când vine vorba de sistemul public de sănătate şi de învăţământ, se arată într-un studiu realizat de Daedalus Millward Brown în şapte ţări din sud-estul Europei.

Peste 83% dintre români s-au declarat mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de viaţa de familie, fiind urmaţi de turci (80,5%) şi de croaţi (76,4%). În acest clasament, cehii (67,7%) şi slovacii (67,2%) au cele mai mici scoruri. "Scorurile slabe ale cehilor şi slovacilor sunt în linie cu unele dintre cele mai ridicate rate ale divorţurilor din Europa - 66% în Cehia şi 47% în Slovacia. Prin contrast, România are una dintre cele mai scăzute rate a divorţurilor din Europa, de numai 22%", a declarat, într-un comunicat, Daniel Enescu, managing partner al Daedalus Millward Brown.

Şi în ceea ce priveşte sistemul privat de sănătate, 65,2% dintre români s-au declarat mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de acesta, România ocupând astfel primul loc în regiune. Românii sunt urmaţi la mare distanţă de turci (52,5%) şi de sârbi (45,9%).

"Reţelele private de sănătate din România se dezvoltă pe un teren extrem de fertil cât timp sistemul public de sănătate generează insatisfacţie pentru 4 din 5 români", a mai spus Daniel Enescu.

Astfel, România se situează pe penultimul loc în regiune după nivelul de mulţumire faţă de sistemul public de sănătate, doar 16,8% declarându-se mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de acesta. Topul satisfacţiei faţă de sistemul public de sănătate este condus detaşat de Turcia (48,4%) şi continuat de Cehia (29,7%) şi Croaţia (21,7%). Un fenomen similar cu cel din sănătate se întâlneşte şi în cazul sistemului de învăţământ, 72% dintre români fiind nemulţumiţi de sistemul public de învăţământ. România este devansată la gradul de nemulţumire doar de Serbia. Referit

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 40 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 6 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°