Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii chinezi, interesaţi de hoteluri, înfrumuseţare şi produse naturiste româneşti

Publicat in rfi, joi 28 noiembrie 2013 ·

Investitorii chinezi vor să intre în domeniul hotelier din România, dar sunt interesaţi şi de segmentul de tratament şi înfrumuseţare şi produse naturiste, a declarat miercuri agenţiei Mediafax ministrul pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini.

Investitorii chinezi sunt interesaţi de turismul românesc, în special de hoteluri şi spa, precizează Maria Grapini.

Ministrul Turismului crede că trebuie rezolvate trei probleme pentru ca turiştii chinezi să vină în România: vizele, transportul şi ghizi vorbitori de limba chineză.

"China este pe primul loc la numărul de turişti care pleacă în străinătate, 58 de milioane pe an. Legat de vize, Ministerul Afacerilor Externe are un proiect care prevede scurtarea duratei de obţinere a vizelor de la 30 de zile la şase zile. Am înţeles că se vor introduce şi zboruri spre Beijing, iar hotelierii mi-au spus că sunt pregătiţi să aibă la recepţie ghizi vorbitori de limba chineză", explică Maria Grapini.

Premierul Victor Ponta a cerut reluarea zborurilor directe ale Tarom către Beijing. Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, spune că există posibilitatea reluării acestora, cu două curse săptămânale, pentru început.

Forumul China-Europa Centrală şi de Est a avut loc marţi, 26 noiembrie, la Bucureşti. La summit au participat premierul chinez, Li Keqiang, omologi din 16 ţări europene şi o mie de reprezentanţi ai unor companii private şi de stat.

Investitorii chinezi vor să intre în domeniul hotelier din România, dar sunt interesaţi şi de segmentul de tratament şi înfrumuseţare şi produse naturiste, a declarat miercuri agenţiei Mediafax ministrul pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini.

Investitorii chinezi sunt interesaţi de turismul românesc, în special de hoteluri şi spa, precizează Maria Grapini.

Ministrul Turismului crede că trebuie rezolvate trei probl

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbalista Cristina Neagu va fi decorată cu Ordinul Național „Steaua României”

Adevarul acum 45 minute
Cristina Neagu, una dintre cele mai mari handbaliste ale tuturor timpurilor, va primi cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”.

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Suedia reintroduce controalele la graniță, începând de luni. Alertă MAE pentru românii care călătoresc acolo

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau vor să se deplaseze în Suedia că autorităţile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat, în perioada 12 mai – 11 noiembrie 2025. A

VIDEO Garry Kasparov, îndemn pentru români să iasă la vot: „Dacă nu votezi, poți să ajungi ca în Rusia”

HotNews acum 29 minute
Marele șahist Garry Kasparov i-a îndemnat pe români să iasă la vot întrucât, în caz contrar, există riscul ca România să ajungă precum Rusia sau China, unde votul este irelevant. „Fii mândru că poți să schimbi ceva”, a declarat Kasparov, într-un int

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

Posibile noi sancțiuni pentru Rusia dacă Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina

Ziua Constanta acum 46 minute
Dacă președintele rus Vladimir Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina, va trebui să mergem mai departe cu sancțiunile și să vizăm sectoarele financiar și petrolier, a declarat duminică șeful diplomației franceze, relatează AFP. „Cee

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Prognoza meteo 11 – 18 mai

Botosani News acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Potrivit specialiştilor, vremea continuă să fie rece pentru această perioadă din calendar. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zi

Gigi Becali: „Poate să plece doar Edjouma, poate fac un schimb cu Rapid” » Ce a spus Victor Angelescu după propunerea patronului FCSB

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Gigi Becali a declarat că Dan Șucu, patronul celor de la , l-a sunat în urmă cu un an și jumătate în legătură cu transferul lui Malcolm la gruparea din Giulești. Patronul de la este dispus să-l cedeze acum pe mijlocaș, dar Victor Angelescu, acționar

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk s-au retras din proba de dublu de la Roma » Care e un posibil motiv

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Gabriela Ruse (27 de ani) și Marta Kostyuk (22 de ani) s-au retras din optimile probei de dublu a turneului de la Roma, cu puțin timp înaintea confruntării cu Ulrikke Eikeri (32 de ani) și Eri Hozumi (31 de ani). însă evoluția ei îi dă speranțe lui

AUR a depus o SESIZARE penală împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz

Gandul acum 58 minute
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz, pentru că cei doi au distribuit pe Facebook un tabel denumit „Politic

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
dum.

6°/18°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°