Mesajul a fost trimis. Multumesc!

​Cine sunt cei cinci candidaţi noi propuşi pentru consiliul de supraveghere al Hidroelectrica, unde se iau decizii pentru contracte de sute de milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, joi 28 noiembrie 2013 ·

Victor Cionga, fostul director general al Bursei de Valori Bucureşti, este propus de acţionarii producătorului de energie electrică Hidroelectrica pentru un loc în consiliul de supraveghere.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România. Compania, ieşită de câteva luni din insolvenţă, a avut în primele nouă luni ale acestui an afaceri de 2,28 miliarde de lei şi un profit brut de 681 mil. lei.

Victor Cionga, de profesie fizician, este un bancher de investiţii cunoscut pe piaţa locală. El şi-a început cariera în 1993 ca analist la Capital SA, prima bancă locală de investiţii deţinută de Ţiriac Bank, BERD şi BRD, a lucrat apoi ca şi consultant, iar din 1999 a fost bancher de investiţii, mai întâi director general la Raiffeisen Financial Advisors Romania şi apoi director general adjunct la Raiffeisen Capital&Investment, de unde a plecat în 2007. În perioada 2007-2012 a condus propria firmă de consultanţă, AZ Capital Advisors, cel mai important mandat în această perioadă fiind consultanţa acordată băncii de investiţii Renaissance Capital din Rusia pentru câştigarea mandatului de intermediere a oferte de vânzare a 9,84% din acţiunile Petrom de către statul român (ofertă care a eşuat în iulie 2011). Cionga a fost director general al Bursei de Valori Bucureşti din septembrie 2012 până în martie 2013, când a fost revocat de consiliul de administraţie.

Un alt candidat propus este Adrian Constantin Rusu, 59 de ani, director în cadrul Transelectrica din aprilie 2011. Rusu este inginer energetician şi lucrează în companii energetice din 1984.

Pe lista nouă apare şi Mihaela Preda, 57 de ani, director general adjunct în direcţia de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie, condusă de Gabriel Dumitraşcu, direcţie care administrează participaţiile statului la companiile din sectorul energetic. Ea a absolvit Fac

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 44 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 46 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°