Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senator PNL: Ponta tinde să alunece spre o dictatură personală

Publicat in Romania Libera, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Senatorul PNL de Bihor Cristian Bodea a declarat că Victor Ponta "tinde să alunece spre o dictatură personală" în ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist, deoarece ia decizii "fără să consulte partenerii de guvernare", relatează Mediafax.

"Premierul Victor Ponta tinde să alunece spre o dictatură personală. În loc să negocieze, să discute, să dezbată politicile privind gazele de şist şi exploatarea auriferă de la Roşia Montană, el le anunţă ca fiind gata hotărâte. Ori vrea să forţeze mâna liberalilor, ori chiar nu înţelege că nu aşa funcţionează democraţia. Ca şi în cazul Roşia Montană, şi în problema gazelor de şist domnul Ponta dă edicte: «asta-i pohta ce-am pohtit!»", a spus Bodea.

Senatorul PNL i-a cerut premierului ca pe viitor în toate contractele de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor să fie prevăzute garanţii pe care companiile să le constituie şi care să fie utilizate în cazul unor dezastre ecologice.

"Îmi exprim dezacordul şi uimirea că Guvernul a putut da un acord de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în zona Băilor Felix. (...) Sunt siderat de lipsa de viziune a Guvernului Ponta, care a numit acest perimetru tocmai cu denumirea staţiunii Băilor Felix. Este la mintea unui copil că, alăturând denumirea staţiunii la sintagma exploatare gaze sau petrol, se aduce un prejudiciu Băilor Felix. Felix – sonde e ca atunci când spui Oprescu – copii mâncaţi de câini. (...) Chiar dacă nu vor fi propriu-zis sonde în staţiune, răul a fost făcut, pentru că oamenii nu se vor mai gândi la Băile Felix – turism, ci la Băile Felix – sonde", a spus Bodea.

În opinia acestuia, "guvernanţii nu s-au gândit la impactul deciziei lor asupra populaţiei", iar cei care au semnat Hotărârea de Guvern prin care s-au aprobat mai multe acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare nu s-au gândit că

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 38 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 29 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°