Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vadim Tudor: Septuagenara Angela Bălan mi-a făcut plângere că nu am declarat-o membră PRM

Publicat in Mediafax, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Corneliu Vadim Tudor a declarat, vineri, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că a fost pus sub învinuire în cazul unei plângeri făcute de "doamna aproape septuagenară Angela Bălan", care l-a acuzat că ar fi anunţat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a PRM.

"Este o făcătură, bineînţeles, menită să-mi ţină mâinile ocupate. Este doamna aproape septuagenară Angela Bălan, supărată că nu i-am dat ei postul lui Gigi (Gigi Becali, n.r.). Mă dă în judecată Angela Bălan cum că eu aş fi anunţat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a partidului, şi ea era. Păi nu era, că ea devenise vicepreşedinte la UNPR, deci era «traseistă». Şi când am aflat asta, automat, conform statutului oricărui partid politic din lumea asta, am dat-o afară, care-i problema?", a spus Corneliu Vadim Tudor, la ieşire din sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Europarlamentarul a precizat că dosarul ar fi disjuns "din cel al lui Cezar Marin" şi că va aduce probe în apărarea sa.

"Eu am trimis adresă la Autoritatea Electorală Permanentă că nu-i vine ei rândul şi că îi venea colonelului în rezervă Dan Zamfirescu", a adăugat europarlamentarul.

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a fost reclamat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de fostul său asistent Cezar Marin, de la Parlamentul European, care susţine că politicianul i-ar fi încasat salariul, plângerea fiind înregistrată în 5 iulie 2011.

Potrivit lui Cezar Cătălin Marin, Corneliu Vadim Tudor i-ar fi încasat salariul în perioada august 2009-iunie 2011. Acesta a reclamat că Vadim Tudor i-ar fi falsificat semnătura pe contractul de muncă depus la Parlamentul European şi pe ştatele de plată, încasând în locul său aproximativ 40.000 euro.

Marin şi-a dat demisia din funcţia de asistent şi a înaintat în 2011 o p

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 3 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum o ora
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Partidul Democrat anunţă că se va dota cu un „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administraţiei Trump

G4Media acum 56 minute
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacţioneze „în timp real” la „minciunile” administraţiei Trump, relatează AFP, c

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 3 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Anunțul Ministerului român de Justiției despre fugarul Paul de România, arestat la Paris

HotNews acum 3 ore
Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat luni la Paris, în baza mandatului emis de autoritățile române, a anunțat Ministerul Justiției. Primul termen în fața Camerei

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 27 minute
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 7 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Benjamin Netanyahu a ajuns la Casa Alba şi a fost întâmpinat de Donald Trump

Mediafax acum o ora
Coloana oficială a lui Netanyahu a ajuns la Casa Albă, iar Trump a ieşit de la Casa Albă şi l-a întâmpinat afară. Premierul şi preşedintele şi-au strâns mâinile şi au salutat presa, înainte de a intra la Casa Albă pentru întâlnire. U.S. President Do

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

-2°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°