TIMIȘOARA. Polițiștii locali au identificat joi, în urma unor sesizări, în zona centrală a orașului, două persoane care colectau fonduri în numele unei asociații din Hunedoara, fără a deține aprobare din partea Comisiei de Ordine Publică din cadrul Primăriei Timișoara. Cei în cauză, M. Florin, de 19 ani, din Lupeni – Hunedoara, și H. Robert, de 19 ani, din Deva – Hunedoara, strângeau sume de bani pe str. Alba Iulia în numele Asociației Copiii Sufletului Nostru 2009, din Hunedoara, pentru un copil din Arad. Cei doi au declarat că sunt aduși cu microbuzul în fiecare zi în orașe precum Timișoara, Sibiu, Alba Iulia, Arad, Cluj-Napoca, fiind plasați de obicei în zonele centrale, după care spre seară sunt transportați la domicilii. În cursul zilei de ieri, în momentul în care au fost depistați, cei doi încercau să se deplaseze în locațiile în care observau că nu există polițiști locali deoarece știau faptul că nu dețin documentele legale pentru a desfășura astfel de activități. Mai mult, unul dintre tineri a mai fost depistat în această situație în urmă cu câteva luni. Cei doi au fost sancționați contravențional conform HCL 160/2009, unul cu avertisment, iar celălalt cu amendă de 1.000 lei.
TIMIȘOARA. Polițiștii locali au identificat joi, în urma unor sesizări, în zona centrală a orașului, două persoane care colectau fonduri în numele unei asociații din Hunedoara, fără a deține aprobare din partea Comisiei de Ordine Publică din cadrul Primăriei Timișoara. Cei în cauză, M. Florin, de 19 ani, din Lupeni – Hunedoara, și H. Robert, de 19 ani, din Deva – Hunedoara, strângeau sume de bani pe str. Alba Iulia în numele Asociației Copiii Sufletului Nostru 2009, din Hunedoara, pentru un copil din Arad. Cei doi au declarat că sunt aduși cu microbuzul în fiecare zi în orașe precum Timișoara, Sibiu, Alba Iulia, Arad, Cluj-Napoca, fiind plasați de obicei în zonele centrale, du