Un caz înfiorător a ieşit la iveală în Germania, unde un poliţist a fost arestat pentru că şi-a ucis şi apoi şi-a mâncat amantul, părţi din corpul acestuia fiind găsite de către autorităţi în Munţii Erz, din estul Germaniei, scrie BBC.
Potrivit anchetatorilor, poliţistul, pe nume G. Detlef, şi-ar fi cunoscut victima prin intermediul unui site dedicat celor interesaţi de fetişul canibalismului.
Victima a fost torturată, ucisă şi tăiată în bucăţi, iar părţile care au mai rămas au fost îngropate pe un teren din Hanovra, care îi aparţinea suspectului.
Acesta a negat însă că şi-ar fi mâncat amantul, ba chiar le-a spus anchetatorilor că l-a ucis pentru că aşa i-ar fi cerut victima.
Şeful Poliţiei din Dresden, Dieter Kroll, a precizat că victima "avea fantezii de a fi ucisă şi mâncată încă din tinereţe".
Poliţistul canibal lucra în cadrul Departamentului de Investigaţii Criminalistice al Oficiului de Poliţie din landul german Saxonia şi era un cunoscut expert în interpretarea scrisului de mână.
Citeşte mai multe despre: Fantezie sexuală si-a mancat amantul canibalism gesturi de canibalism
Un caz înfiorător a ieşit la iveală în Germania, unde un poliţist a fost arestat pentru că şi-a ucis şi apoi şi-a mâncat amantul, părţi din corpul acestuia fiind găsite de către autorităţi în Munţii Erz, din estul Germaniei, scrie BBC.
Potrivit anchetatorilor, poliţistul, pe nume G. Detlef, şi-ar fi cunoscut victima prin intermediul unui site dedicat celor interesaţi de fetişul canibalismului.
Victima a fost torturată, ucisă şi tăiată în bucăţi, iar părţile care au mai rămas au fost îngropate pe un teren din Hanovra, care îi aparţinea suspectului.
Acesta a negat însă că şi-ar fi mâncat amantul, ba chiar le-a spus anchetatorilor că l-a ucis pentru că aşa i-a